Pe podium

Elevă a Colegiului „Mihai Eminescu”, premiată în cadrul unui festival național de interpretare folclorică

Roxana Sava a obținut premiul al III-lea
Roxana Sava a obținut premiul al III-lea

Roxana Sava, elevă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava, și-a adjudecat premiul al III-lea în cadrul Festivalului național de interpretare a cântecului popular „Pană de Păun”, eveniment ce își propune descoperirea și promovarea de noi talente în interpretarea cântecului autentic.
Aflat la cea de-a IX-a ediție, festivalul s-a desfășurat în perioada 21-23 octombrie, la Bistrița.
Roxana Sava a povestit că în cadrul festivalului a interpretat un cântec fără acompaniament orchestral, doina „Mândră floare-i norocu”, și un cântec de joc cu acompaniament muzical, „Dragu mi-i hora și jocul” .
„În urma preselecției am rămas 19 concurenți, iar eu am intrat ultima în concurs. Doina a fost apreciată în mod deosebit, iar orchestra a sunat foarte bine. Bistrița mi-e un oraș foarte drag, pentru că acolo am participat la primul concurs adresat tinerilor de peste 16 ani, 16+. Se întâmpla în luna mai a acestui an și am luat premiul special. Lumea a remarcat progresul meu”, mărturisește tânăra.
În concurs, Roxana a fost acompaniată de Orchestra Profesionistă „Dor românesc” din Bistrița, sub bagheta violonistului Ștefan Cigu.
Juriul a fost prezidat de Ileana Vieru, realizator la Radio Antena Satelor.
Din județul Suceava au mai primit diplomă de participare și îndemnul de a persevera la edițiile următoare Miruna Damian, Iulian Turcu și Marian Gogan.
Laureată, luna trecută, cu trofeul unui alt festival național
La finele lunii octombrie, Roxana a obținut marele premiu al celei de-a 30-a ediții a Festivalului Național „Pe marginea Dunării” Giurgiu.
După ce un juriu de specialitate a apreciat interpretarea fiecărui solist, prezența scenică, autenticitatea costumului, sincronizarea artistului cu orchestra, Roxana a fost desemnată marea câștigătoare din cei 32 de concurenți.
Roxana este elevă la specializarea Filologie a Colegiului „Mihai Eminescu”, iar în prezent se pregătește de Bacalaureat și pentru admiterea la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București. Totodată, Roxana a urmat și cursurile Școlii Populare de Arte Suceava (secțiunea canto popular), terminând cu media 10.
La 14 ani și-a lansat primul album, „Din Horodniceni răsună”, cu 14 piese.
În prezent, în cariera muzicală este îndrumată de artista Margareta Clipa.

Recomandări

Etapa finală a Festivalului-Concurs Județean de Folclor „Comori de suflet românesc” va avea loc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Festivalul Internațional „Întâlniri Bucovinene” va transforma municipiul Câmpulung Moldovenesc în capitala folclorului bucovinean

Sara Tîrnoveanu confirmă din nou. A câștigat Grand Prix Junior la un prestigios festival internațional de muzică din Kosovo

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”, ediția a V-a

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a
„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a

Locuri limitate și reguli vestimentare la concertele de la Palatul Administrativ și de pe esplanadă, din cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”