Deputații au votat legea privind detașarea personalului didactic din învățământul preuniversitar

Camera Deputaților a votat, miercuri, o cerere de reexamniare, la solicitarea CCR, cu privire la Legea educației naționale, în legătură cu detașarea personalului didactic titular din învățământul preuniversitar și clarificarea unor aspecte privind titularizarea cadrelor.Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, în scopul clarificării unor aspecte privind titularizarea cadrelor didactice, detașarea la cerere a personalului didactic titular în învățământul preuniversitar.„Detașarea la cerere a personalului didactic titular în învățământul preuniversitar se realizează prin concurs sau concurs specific, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației Naționale. Detașarea la cerere a personalului didactic titular în învățământul preuniversitar se realizează pe o perioadă de 4 ani într-un interval de 10 ani”, prevede unul dintre articolele proiectului de lege adoptat miercuri de deputați.Un alt amendament adus legii stipulează că sunt „cadre didactice titulare în unități de învățământ preuniversitar particular acreditate și au obținut nota și media de cel puțin 7 la un concurs național unic de titularizare în învățământul preuniversitar de stat în ultimii 10 ani.”Proiectul pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 a fost reexaminată de Parlament ca urmare a deciziei Curții Constituționale a României din 17 iulie a.c.

Recomandări

74 de candidați înscriși la concursul de titularizare s-au retras de la proba scrisă. 72 din motive personale și doi din motive medicale

Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din Comuna Siminicea, judetul Suceava

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITATII DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR SI A UNITATILOR CONEXE DIN MUNICIPIUL RADAUTI

Peste 160.000 de semnături depuse la Registratura Parlamentului, pentru anularea măsurilor anti-educație