Badminton

Clubul PoliSport Bukovina, la prima performanță națională

Mara Blănaru a început să confirme încrederea care i s-a acordat
Mara Blănaru a început să confirme încrederea care i s-a acordat

Prezent de doar doi ani în peisajul sportului din județ, clubul PoliSport Bukovina a reușit zilele trecute să obțină prima performanță la nivel național în competițiile de badminton. Deși are doar șapte ani și practică badmintonul de doi ani, suceveanca Mara Blănaru a reușit să urce pe podium la prima sa competiție la nivel național și anume o etapă din Cupa României. Sportiva antrenată de profesorul Anton Adrian Crăciun a debutat cu dreptul la prima etapă din Cupa României, clasându-se în final pe locul al treilea la categoria de vârstă sub nouă ani, la finalul unui concurs în care a obținut trei victorii și a pierdut două partide. Până la o medalie națională, Mara mai are de luptat în alte două etape ale acestei competiții, punctajul obținut contând la finalele naționale, ce vor avea loc în luna decembrie.
„Acest loc trei este unul peste așteptările noastre și reprezintă rezultatul muncii Marei de doi ani încoace. Suntem la început de drum și mai avem multe de pus la punct, dar sper că pe viitor vom reuși să fim o prezență constantă pe podiumul competițiilor din badmintonul românesc”, a declarat antrenorul Anton Adrian Crăciun. După acest succes, Mara Blănaru va avea un parcurs mai facil la etapa următoare și are mari șanse să urce mai sus pe podium, fapt ce ar apropia-o mai mult de o medalie națională. După debutul Marei la nivel național, profesorul Anton Adrian Crăciun și-a propus din toamnă să mai arunce în competițiile naționale alți doi sportivi, o fată și un băiat, de la care așteaptă să crească în valoare și să se evidențieze nu numai în concursurile din județ.

Recomandări

Andra Elena Tanasă, șefa de promoție de la Colegiul Militar: „Titlul de șef de promoție nu este doar o distincție, ci o poveste scrisă în timp, cu răbdare și determinare”

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade
Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Echipa de robotică „Royal Engineers”, decorată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic pentru performanța remarcabilă la Michiana Premier Event din SUA