Cred că scriitorul preferat al lui Băse nu-i unul dintre consacrații săi pupincuriști – pardon, cred că se cuvenea să scriu „pupinfundiști”! – Liiceanu, Patapievici sau Tere Ungureanu. Scriitorul său favorit este, în mod sigur, Hemingway. De ce tocmai americanul ăsta, și nu vreun românaș de-al nostru? Fiindcă atâta de notoriu este darul președintelui de a trage la măsea, că parcă ar avea scris citeț pe față un credo de-al lui Hemingway, care repeta că el bea mereu „împotriva” unui lucru sau „pentru” un lucru.
La fel și șeful statului: soarbe de necaz că i se combină mezina cu feciorul lui Hrebe, ori bea de bucurie că aceeași mezină se dezcombină de feciorul lui Hrebe și pleacă să danseze pe mesele barurilor din capitale europene… Golește de oftică damigenele, când i se ghicește în cafea că va pierde în turul doi la alegeri, apoi drojdește de entuziasm că, totuși, în mod nesperat, se mai lipește de un mandat, și-ncă nu unul de arestare, ci unul de președinte de țară.
Sunt convins că, având în față pilda unor titani ai machelii prezidențiale precum, bunăoară, Boris Elțân, ambițiosul Traian își va intensifica traficul de pe „șoseaua gâtului”, ca să citez dintr-un cântec de Gică Petrescu. Iar dacă va fi cazul, își va monta un ficat nou, așa cum se schimbă o piesă uzată la un automobil, mai ales că, fiind prezident, nici nu va fi necesar să stea la coadă pentru un transplant la acest solicitat organ intern.
Nu trebuie să pierdem din vedere că marea încercare a maratonistului în alcool nu are loc în timpul actului bețivănesc în sine, când aburii euforiei îi înconjoară creierul ca o aură. Marea încercare a pilangiului are loc în timpul mahmurelii, când vârtejurile pun vreascuri în toiul nervilor, iar rețeaua de sonde a grețurilor îi scormonește măruntaiele. Așa încât, am și eu o curiozitate de alegător: oare cum se drege omulețul ăsta? Bea zeamă de varză murată sau cafea cu lămâie, își unge chelia cu alifie vietnameză? Le cheamă pe Udrea și pe Mantale să-i facă (brrr, ce imagine scârboasă!!) un masaj la tălpi? Sau e de ajuns să-i vadă fața lui Boc?
Am în față capitolul dedicat psihozelor de natură alcoolică din extraordinara carte „Itinerar psihiatric” a ilustrului și regretatului profesor Petre Brânzei, fost director al spitalului „Socola” (ăsta chiar că e regretat!), Citesc, de parcă i-aș citi portretul lui Traian. Și mă întreb doar atât: cu ce o fi greșit neamul ăsta al nostru, de n-a avut parte până acum de nici un președinte cu care să se poată mândri?
