Băsescu a pilotat în Turcia un avion F-16 asupra căruia s-a tras, într-un simulator de zbor



Președintele Traian Băsescu a pilotat un avion F-16 asupra căruia s-a tras dintr-o aeronavă inamică, totul întâmplându-se în Turcia, în ultima zi a vizitei sale de stat, într-un simulator pentru instruirea piloților, informează Mediafax.Vizitarea Centrului național de simulare pentru instruirea piloților pentru avioanele de luptă F-16 a fost ultimul punct de pe agenda vizitei de stat în Turcia a președintelui Traian Băsescu.Șeful statului român a primit, la sosirea la Centrul național de simulare pentru piloți din Ankara o plachetă comemorativă și un tablou cu stema României înconjurată de flori roșii.Traian Băsescu a vizitat apoi, alături de membri ai delegației, un hangar în care se aflau avioane F-16 pentru instruirea Forțelor Aeriene Turcești. Ulterior, șeful statului român a fost condus la simulatorul de zbor.Oficialii militari turci i-au explicat președintelui cum trebuie să se așeze, cum să își țină picioarele, unde trebuie să se uite și care sunt principalele comenzi ale aparatului de zbor.După ce s-a așezat, având în față bordul de comandă al avionului, președintele a intrat în simulatorul propriu-zis – o cupolă care simulează tot ce vede pilotul în jurul său în timpul zborului.Lângă șeful statului s-au aflat în permanență cei doi oficiali militari turci, care i-au explicat ce trebuie să facă și în ce situație de zbor se află. Ei i-au spus președintelui că are în dreapta o aeronavă și că trebuie să întoarcă avionul pentru a se feri de aceasta. Pe ecranul simulatorului s-a văzut că asupra avionului în care era președintele s-a tras.



Recomandări

Bucovina a fost inclusă din nou într-un circuit turistic internațional de lux, prețul unui loc fiind de aproape 130.000 de dolari

Una dintre aeronavele companiei TCS World Travel care a transportat la Suceava turiștii care au participat la circuitul „Regate și culturi”
Una dintre aeronavele companiei TCS World Travel care a transportat la Suceava turiștii care au participat la circuitul „Regate și culturi”

Un avion militar care a survolat Suceava într-o campanie de promovare a carierei militare a stârnit panică printre oameni

Un avion militar a survolat Suceava în cadrul unei campanii de promovare a carierei militare
Un avion militar a survolat Suceava în cadrul unei campanii de promovare a carierei militare

Suceveanca Simona Maierean este prima femeie din Europa care a primit certificarea de pilot comandant pentru o aeronavă de transport NATO

Suceveanca Simona Maierean este prima femeie pilot din Europa al unei aeronave de transport NATO
Suceveanca Simona Maierean este prima femeie pilot din Europa al unei aeronave de transport NATO