Pe geamul întredeschis

Au spart grădinița și au furat cărți de povești și de colorat



Grădinița din comuna Moldova Sulița a fost călcată de hoți, iar din interior s-au furat materiale didactice, printre care cărți de povești și de colorat, 30 de CD-uri cu muzică populară, 30 de forfecuțe pentru decupat hârtie, precum și două cărți ce conțin imagini cu animale.
Hoții, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, au găsit și 200 de lei într-unul din birourile de la grădiniță, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 500 de lei.
Furtul a fost sesizat poliției marți, în jurul prânzului, de către directorul școlii generale din Moldova Sulița.
Grădinița este situată în aceeași curte cu școala, iar cadrele didactice, a spus directorul unității, au verificat ultima dată clădirile în urmă cu o săptămână.
Polițiștii au stabilit că hoții au intrat în grădiniță forțând un geam termopan situat în partea din spate a clădirii, geam care a fost lăsat în poziția rabatat semideschis.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.



Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum

Un teren plin de bălării și clădiri în paragină, obiectul unei sesizări a președintelui României la Curtea Constituțională

Un teren plin de bălării și clădiri în paragină, obiectul unei sesizări a președintelui României la Curtea Constituțională
Un teren plin de bălării și clădiri în paragină, obiectul unei sesizări a președintelui României la Curtea Constituțională

Modernizări majore, realizate sau în curs de realizare, la toate școlile și grădinițele din Salcea, pentru 1.600 de copii și tineri