Uniți, mai puternici

Asocierea „Moldova se dezvoltă” a fost semnată luni la Suceava, de primari din șapte orașe

Semnarea acordului de asociere pentru Moldova se dezvolta, a avut loc luni, la Primaria Suceava

Acordul de dezvoltare a Moldovei a fost semnat luni,17 decembrie, între primarii din șapte localități din regiunea de nord a României: Suceava, Iași, Botoșani, Piatra Neamț, Roman, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.
Primarul Ion Lungu, în calitate de gazdă a evenimentului, dar și ca inițiator al acestei asocieri deschise tuturor orașelor dornice să li se alăture, a anunțat din start că nu este o replică și nici contrapondere la Alianța Vestului:
„Cred că Asocierea pentru Moldova trebuia să o avem mai demult, având în v edere faptul că problemele de aici sunt mult mai grave decât cele ale Vestului. Îi felicit pe cei patru primari vrednici din vestul țării, dar nu avem nimic de-a face cu ei. Și noi în Moldova avem primari vrednici, care și-au făcut datoria, dar din cauza poziționării noastre geografice, mai mult spre Est decât spre Vest, avem aceste probleme. Faptul că nu avem o autostradă care să lege Moldova de celelalte regiuni istorice, de Ardeal și București, avem o mare problemă. Așa cum i-am spus și președintelui României, la ședința Asociațiilor Municipiilor din România, în măsura în care aceste probleme nu se vor rezolva, Moldova este condamnată la subdezvoltare. De aceea am decis, cei șapte primari care suntem aici, să facem acest parteneriat între localități, să fim un model de organizare pentru Moldova, să reprezentăm o putere de negociere la nivel guvernamental, european, dar și cu alte organisme, în ideea de a dezvolta zona Moldovei”.
Principalele motive pentru realizarea Asociației „Moldova se dezvoltă” sunt:
– Lipsa unei strategii coerente de dezvoltare și de alocare a resurselor, în vederea diminuării decalajelor dintre Estul și Vestul țării.
– Ținerea în izolare vizibilă cu consecințe deosebit de grave în ceea ce privește creșterea economică a regiunii.
– Depopularea accelerată a regiunii, prin migrația forței de muncă active.
„Dorim să inițiem proiecte regionale și locale ale localităților noastre, care să contribuie la Dezvoltarea zonei Moldovei, la reducerea decalajelor față de celelalte regiuni istorice ale țării.
Asocierea noastră este de parteneriat cu scopul de a avea eficiență în promovarea proiectelor noi de infrastructură, de investiții publice sau private, a proiectelor în educație, sănătate, mediu, turism, etc., fără a exclude participarea Autoritătilor Centrale, europene sau alte oraganisme internaționale. Sursele de finanțare vor fi locale, guvernamentale sau europene de la caz la caz”, se arată în acordul cadru al Asociației „Moldova se dezvoltă”, semnat de cei șapte primari.

Semnarea acordului de asociere pentru Moldova se dezvolta, a avut loc luni, la Primaria Suceava 2

Semnarea acordului de asociere pentru Moldova se dezvolta, a avut loc luni, la Primaria Suceava 3

Semnarea acordului de asociere pentru Moldova se dezvolta, a avut loc luni, la Primaria Suceava 4
Semnarea acordului de asociere pentru Moldova se dezvolta, a avut loc luni, la Primaria Suceava 4
Semnarea acordului de asociere pentru Moldova se dezvolta, a avut loc luni, la Primaria Suceava
Semnarea acordului de asociere pentru Moldova se dezvolta, a avut loc luni, la Primaria Suceava

Recomandări

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA

La Poiana Stampei a fost inaugurată a șasea creșă din județul Suceava construită prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”

Autoritățile sucevene și naționale au fost prezente la inaugurarea noii creșe din Poiana Stampei

33 de „cupluri de aur” din Vatra Dornei au fost omagiate de primarul Marius Rîpan la împlinirea a 50 de ani de căsnicie