Pedeapsă

Arestat, după ce a fost prins cu cuțit la el



Un bărbat din comuna Șcheia, Ilie Vasile Cherar, în vârstă de 36 de ani, a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a fost implicat într-un scandal pe raza localității și a amenințat cu un cuțit un consătean.
Cherar, cercetat pentru mai multe furturi comise în 2007 și 2008, era eliberat sub control judiciar, iar una dintre condițiile impuse de instanță era aceea de a nu purta arme albe în locuri publice.
Acum aproximativ o săptămână, pe 26 noiembrie a.c., Cherar l-a lovit pe un consătean cu coada unei coase și apoi l-a amenințat cu cuțitul, scena petrecându-se chiar în apropierea polițiștilor din comună.
Agresorul era supărat pe consăteanul respectiv, care îi reproșase faptul că fiul lui Cherar comisese cu puțin timp înainte o tâlhărie, victima fiind un minor în vârstă de 15 ani.
Pentru că a încălcat regulile controlului judiciar, Ilie Vasile Cherar a fost prezentat din nou instanței de judecată, care a decis ca bărbatul să se întoarcă după gratii.



Recomandări

Bărbatul rănit la stația de sortare din Dornișoara și-a pierdut brațul, dar viața i-a fost salvată de medici

La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD
La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD

Amănunte șocante în cazul medicului arestat pentru că se droga cu substanțe din spital: își încărca seringi cu substanțele pacienților, iar unora le administra ser fiziologic