Anchetă la Spitalul Județean Călărași, după ce un pacient a fost filmat târându-se pe asfalt

Conducerea Spitalului Județean Călărași a deschis o anchetă internă, după ce pe facebook au apărut imagini cu un pacient care tocmai ieșise din spital și care se târăște pe asfalt, în timp ce pe lângă el trece un infirmier. Medicii de garda spun că pacientul nu a dorit să primească tratament.
Pe imaginile postate luni seara pe facebook se vede cum un bărbat se târăște pe asfalt în fața Spitalului Județean Călărași, în timp ce un infirmier, care duce un cărucior cu rotile, vorbește cu el, apoi trece pe lângă bărbat și intră în unitatea medicală
Medicul șef al UPU Călărași, dr. Viorica Gheorghiță, a declarat presei că, într-adevăr, pacientul a primit îngrijiri pentru intoxicația alcoolică de care suferea, apoi a plecat, fără voia medicilor.
„Pacientul a fost adus de ambulanță fiind sub influența băuturilor alcoolice, lucru care s-a consemnat și la venirea lui. Pacientul era conștient, cooperant, echilibrat din punct de vedere hemodinamic. S-au făcut investigații. În urma investigațiilor, doamna doctor de garda a stabilit diagnosticul pentru pacient: intoxicație acută etanolică, stare de agitație psihomotorie, halenă alcoolică. S-a administrat pacientului tratament în UPU, pacientul și-a smuls branula și a părăsit camera de garda fără aviz spunând că vrea să ajungă în Slobozia, întrucât are domiciliul acolo și vine cineva să îl ducă”, a spus medicul.
Ulterior, medicul de gardă ar fi trimis pe cineva după bărbatul care părăsise UPU, să îl roage pe să se reîntoarcă până va veni cineva din familie să îl recupereze, însă, potrivit șefului UPU, pacientul nu a dorit.
„Nu a vrut, ne-a adresat injurii și nu a vrut sub nicio formă să se reîntoarcă în camera de garda. Văzând să e filmat, a început să reacționeze diferit și neadecvat conform patologiei pe care o avea, lucru cu care nu suntem de acord”, a mai spus dr. Gheorghiță.
Conducerea Spitalului Județean Călărași a dispus o anchetă internă pentru a stabili dacă angajații unității medicale au greșit în acest caz.

Recomandări

Bărbatul rănit la stația de sortare din Dornișoara și-a pierdut brațul, dar viața i-a fost salvată de medici

La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD
La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD

Dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici din cadrul Spitalului Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni
Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Bărbatul din Liteni ars într-o explozie de butelie a fost transferat astăzi în Belgia cu o aeronavă militară Spartan