Accident grav, luni noapte, cu trei tineri răniți

Un grav accident a avut loc luni noaptea, la Vatra Dornei, în urmă căruia trei tineri au fost răniți grav.

Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, se aflau într-un autoturism care s-a izbit de un autotrenîncărcat cu vată minerală.

Dr. Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, a oferit primele detalii despre starea celor trei tineri: ”Echipajele medicale ajunse la fața locului au găsit trei victime, două dintre ele stabile, policontuzionate, care au fost transportate la spital la Vatra Dornei și o a treia victimă (pasager dreapta), încarcerată, politraumatizată, în comă, care a fost preluată de un echipaj de tip B2, acesta fiind direcționat la întâlnire cu un echipaj de tip C de la Suceava”.

Accident grav, luni noapte, cu trei tineri răniți
Accident grav, luni noapte, cu trei tineri răniți
Accident grav, luni noapte, cu trei tineri răniți
Accident grav, luni noapte, cu trei tineri răniți
Accident grav, luni noapte, cu trei tineri răniți
Accident grav, luni noapte, cu trei tineri răniți
Accident grav, luni noapte, cu trei tineri răniți
Accident grav, luni noapte, cu trei tineri răniți

Recomandări

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un sucevean care conducea un autotren cu 700 de butelii, rănit într-un grav accident de pe E 85, la Săbăoani – Neamț

Bărbatul rănit la stația de sortare din Dornișoara și-a pierdut brațul, dar viața i-a fost salvată de medici

La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD