Rugăciune

Acatistul Sfântului și de Dumnezeu Purtătorului Părinte Paisie Velicikovski – Acest Sfânt a trăit între anii 1722-1794

Între Sfinții Părinți ai fost biruitor, cel ce în această lume decăzută spre părinteasca îmbrățișare a cuvioșilor celor din vechime ne călăuzești, ca o punte peste adâncul necredinței. O, fraților, nu plângeți, ci vă veseliți, căci avem un neclătit îndrumător:
Bucură-te, Sfinte Paisie, dumnezeiască punte către Sfinții Părinți!
Icosul 1
Ca înger în trup ai crescut din fragedă pruncie, pururea pe buze psalmi având și a inimii bătaie dumnezeiască slujbă. Pentru tinereasca ta neîntinare mărire aducându-I lui Dumnezeu, aceste laude îți cântăm:
Bucură-te, a îngerilor și a sfinților uimire;
Bucură-te, căci mulți au fost chemați, tu însă ai fost ales;
Bucurã-te, cel ce ai semănat cu lacrimi, pentru a secera cu bucurie;
Bucurã-te, cel ce din pruncie ai iubit curăția și tăcerea;
Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiască punte către Sfinții Părinți!
Condacul al 2-lea
Căutând să cunoști ceea ce întrece cunoștința, încă din tinerețile tale ai dorit să primești tunderea cea călugărească. Atât de fierbinte ți-era dorul după Dumnezeu, încât toți cei ce te priveau ori auzeau de tine erau uimiți de râvna și de iubirea ta de liniște, și toți Îl măreau pe Dumnezeu cântând: Aliluia!
Icosul al 2-lea
În tinerețe ai primit pregătire în cetatea Kievului și ai fost învățat despre lucrurile acestei lumi, despre dumnezeii cei păgâni și filozofi, însă dorind cunoașterea celeilalte lumi, ai lepădat toate învățăturile, cu năzuința de a intra la îngereasca școală a călugăriei. Din pricina aceasta îți cântăm ție:
Bucură-te, că din neamul tău ca un ales te-ai înălțat;
Bucură-te, că numai știința lui Dumnezeu ai voit să o înveți;
Bucură-te, cel ce ai dorit să devii monah, dându-ți seama de neștiința ceasului morții;
Bucură-te, care nu ai dorit doar înțelepciunea limbii;
Bucură-te, cel ce de dragul Adevărului ai pătimit;
Bucură-te, Sfinte Paisie, dumnezeiască punte către Sfinții Părinți!
Condacul al 3-lea
Cu râvnă arzătoare te-ai aplecat asupra sfintelor cărți ale Părinților, udând și răsădind cu grijă fiecare cuvânt în caldul pământ al inimii tale. Părăsindu-i pe toți cei dragi și lumea, îndelungată viață de peregrinări ai început, căutând un învățător duhovnicesc. Cu lacrimi stropindu-ți calea, pururea Îi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Vărsând lacrimi ca mirul cel de mult preț și rugându-te cu inimã înfrântă, neștiind încotro să purcezi, ți s-a aprins în suflet dorul de peregrinare și astfel ai plecat din cetatea Kievului, călătorind cu duhul întristat ca un biet străin și căutându-ți patria cea cerească. De la Domnul ai primit smerita cugetare și dreapta socoteală, așa că-ți strigăm ție acestea:
Bucură-te, pelerin al râvnei și răbdării;
Bucură-te, cel care cu lacrimi amare ai adăpat sămânța dragostei lui Dumnezeu;
Bucură-te, dârz și neclintit iubitor al adevărului;
Bucură-te, că numai în ceruri ți-ai sfârșit amarnica ta călătorie;
Bucură-te, pelerin de filocalică înțelepciune;
Bucură-te, Sfinte Paisie, dumnezeiască punte către Sfinții Părinți!
Condacul al 4-lea
În lung și în lat ai căutat prin mănăstiri un părinte duhovnicesc și un bătrân care să se necăjească cu tine și să-ți deschidă cu drag cealaltă lume, însă nici unul n-ai aflat. Luptând împotriva furtunii cugetelor de îndoială, călătoria pământească ți-ai continuat-o, pururea strigând lui Dumnezeu: Aliluia! (Continuare în numărul de mâine – Traducere: Monahul Vasile, Mănăstirea Vatopedi, Sfântul Munte Athos)

Recomandări

Chip de ierarh și părinte duhovnicesc: evocare la șase ani de la mutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă spre închinare credincioșilor la hramul Parohiei Straja II

Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc