Tragic

A ocolit o turmă de oi, s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat în vârstă de 38 de ani și-a găsit sfârșitul după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe un drum județean

Un bărbat în vârstă de 38 de ani și-a găsit sfârșitul după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe un drum județean care face legătura între municipiul Rădăuți și comuna Frătăuții Vechi. Accidentul s-a petrecut sâmbătă, la orele prânzului, în timp ce Constantin Irimescu, de 38 de ani, din Bilca, încerca să evite o turmă de oi care intrase pe drum. Pentru că avea viteză prea mare, autoutilitara marca Mercedes nu a mai putut fi stăpânită de șofer și s-a răsturnat în șanțul din partea stângă a carosabilului.
În urma impactului cu solul, Constantin Irimescu a murit pe loc. În schimb, pasager din autoutilitară, un adolescent în vârstă de 17 ani, a scăpat fără nici o zgârietură. La sosirea echipajelor de Descarcerare și SMURD, adolescentul a primit îngrijiri medicale, dar a refuzat transportul la spital.
Potrivit polițiștilor, șoferul avea șanse să scape cu viață dacă ar fi purtat centura de siguranță.
Pentru a preveni și alte incidente nedorite, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au balizat zona, au deconectat bornele de la bateria de acumulatori și au verificat eventualele scurgeri de lichide inflamabile.

A ocolit o turmă de oi, s-a răsturnat cu mașina și a murit
A ocolit o turmă de oi, s-a răsturnat cu mașina și a murit
A ocolit o turmă de oi, s-a răsturnat cu mașina și a murit
A ocolit o turmă de oi, s-a răsturnat cu mașina și a murit
A ocolit o turmă de oi, s-a răsturnat cu mașina și a murit
A ocolit o turmă de oi, s-a răsturnat cu mașina și a murit
A ocolit o turmă de oi, s-a răsturnat cu mașina și a murit
A ocolit o turmă de oi, s-a răsturnat cu mașina și a murit
Un bărbat în vârstă de 38 de ani și-a găsit sfârșitul după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe un drum județean
Un bărbat în vârstă de 38 de ani și-a găsit sfârșitul după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe un drum județean

Recomandări

Băut și fără permis, un bărbat a plecat la plimbare cu o mașină radiată din circulație și cu numere expirate de 18 ani

A ajuns în arest pentru că a provocat rănirea unei fetițe de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie