„Când te laudă dușmanul, trebuie să te gândești unde ai greșit”, spunea marele dascăl al proletariatului, Vladimir Ilici Lenin. Eu nu sunt dușmanul domnului Vasile Rîmbu, primarul Sucevei, și nici el nu a greșit în cele ce mi-am propus să prezint mai jos. Este adevărat că nu mă număr printre admiratorii lui. Nu l-am votat la ultimele alegeri, când a ajuns primar, și nici nu o voi face la următorul test electoral dacă va mai candida.
M-am gândit să scriu aceste rânduri în calitate de cetățean și contribuabil al municipiului Suceava, din nevoia de a exprima, în mod sincer, admirația față de ceea ce edilul a întreprins până acum în domeniul debarasării domeniului public de o puzderie de construcții (garaje, chioșcuri, spații de depozitare, mici prăvălii etc.), care sufocau pur și simplu trotuarele, străzile, intervalele dintre blocurile de locuințe, fiind folositoare doar celor care le-au ridicat, profitând de o endemică stare de haos administrativ, întreținută nu fără un interes bine cuantificat de cei învestiți să vegheze la aplicarea legii și a bunei ordini, în interesul tuturor locuitorilor urbei.
Orașul s-a mai aerisit, au apărut multe locuri de parcare amenajate inginerește, s-au modernizat nenumărate străzi și trotuare, îmbogățindu-se cu noi dotări și împrejmuiri cochete terenurile de joacă pentru copii. În sfârșit, sucevenii pot spune cu sufletul deschis că, după mult timp de stagnare, molcoma lor urbe a început să iasă din perimetrul „târgurilor unde nu se întâmplă nimic”, pășind cât de cât pe drumul modernizării.
Îmi place să cred că realizările la care m-am referit sunt doar un început. Nu îmi propun să prezint exhaustiv lista maghernițelor care încă sluțesc aspectul stradal al principalei axe de circulație a Sucevei: străzile Ana Ipătescu și Ștefan cel Mare.
Ele apar ca niște excrescențe, lipite de pereții blocurilor de locuințe, cu fundații adânc turnate pe domeniul public.
Dacă eminentul arhitect Nicolae Porumbescu ar vedea cum arată în prezent bulevardul înscris pe emblema orașului, pe care l-a proiectat cu talent în epoca de început a urbanizării Sucevei la nivelul exigențelor secolului XX, ar zice că niște barbari i-au mutilat opera. Și nu ar greși dacă ar pronunța această sentință.
Parcurgând, în pas de plimbare, distanța dintre Biserica „Sfânta Înviere” (Trei Clopote) și Policlinică, am numărat nu mai puțin de 16 construcții, una mai fistichie decât alta, înălțate pe spațiul generos ce desparte blocurile de locuit de trotuare. Privindu-le, gândul te duce la faptul că te afli pe o uliță dintr-o mahala sordidă, într-un târg moldovenesc de altădată, plină de prăvălii și alte acareturi improvizate de negustori evrei.
Din spuma murdară a Revoluției, acelui însângerat decembrie 1989, s-au ridicat mulți indivizi lipsiți de scrupule și cu tupeu cât cuprinde. Însetați de îmbogățire, ei nu au ținut seama nici de lege, nici de buna-cuviință. Hulpavi, au acaparat tot ce le-a căzut în mână. A construi pe domeniul public pentru a-ți dezvolta activități aducătoare de bani li s-a părut un lucru normal, aproape un drept ce li se cuvine. Nu spuneau romanii că Pecunia non olet („Banii nu au miros”)? Considerându-se probabil neam de romani, au adoptat adagiul ca pe un crez.
Cred că în prima urgență ar trebui să intre sub incidența buldozerelor, pe străzile Ana Ipătescu și Ștefan cel Mare, spațiile ce adăpostesc agenții imobiliare, de asigurări și de turism, farmacii, cabinete medicale individuale, magazine de lux, birouri ale executorilor judecătorești, florării și altele pe care le vor inventaria salariații cu atribuții specifice din Primărie.
Sper, ca de altfel și alți mulți suceveni cu care am stat de vorbă în ultimul timp, că fruntașii obștii vor continua cu aceeași determinare activitatea începută în domeniul curățirii terenurilor statului de pecinginea construcțiilor abuziv ridicate și nu se vor lăsa intimidați de opoziția îndârjită a personajelor gomoase care le dețin.
