Rugăciune către toți sfinții

O, preafericiților, plăcuților lui Dumnezeu, sfinților toți, care stați înaintea prestolului Sfintei Treimi și va bucurați de fericirea cea negrăită! Iată acum, în ziua serbării voastre cea de obște, frații voștri cei mai mici, care aducem vouă aceste cântări de laudă și prin mijlocirea voastră cerem milă și iertare de păcate de la preabunul Dumnezeu. Că știm bine că toate câte voiți puteți cere de la Dânsul. Deci cu smerenie ne rugăm vouă ca să rugați pe Stăpânul cel milostiv să ne dea nouă duhul râvnirii voastre, spre paza sfintelor Lui porunci, ca, mergând pe urma voastră, să putem cu bună cucernicie și fără prihană să săvârșim călătoria vieții celei pământești, învrednicindu-ne întru pocăință a ajunge la locașurile raiului cele preaslăvite și acolo împreună cu voi să preaslăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.

Recomandări

Sfințirea locului și a temeliei pentru Centrul de zi de asistență și recuperare dedicat seniorilor din Câmpulung Moldovenesc

Pocăința, postul, rugăciunea, smerenia, credința, nădejdea, iubirea și ascultarea – arvuna unui loc în Împărăția lui Dumnezeu

Decalog la sfințirea cea mare a apei la sărbătoarea Botezului Domnului, de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate