Religie


„Dumnezeu nu ne-a zidit spre mînie, ci spre fericire, ca să ne bucurăm de bunătățile Lui și să ne arătăm cu mulțumire și cu recunoștință față de Binefăcător”

Credincioșii din Parohia „Nașterea Maicii Domnului” serbează astăzi hramul bisericii memoriale

Să nu uităm că sîntem liberi să facem orice, dar pentru orice facem, vom da seama înaintea lui Dumnezeu

„Unde este Biserica acolo e Duhul lui Dumnezeu și unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica și tot harul”

„Prin rugăciune se taie vrajba și îndată îl cîștigi pe acela care te urăște și îl aduci la înțelegere, la unire”

Proclamarea canonizării Sfîntului Cuvios Onufrie la Mănăstirea Sihăstria Voronei

Duminică va fi sfințită Biserica „Sfîntul Mucenic Dumitru”, din satul Trei Movile

Biserica Creștină este sfîntă, pentru că Întemeietorul ei a sfințit-o prin jertfa Sa pe Crucea Golgotei și i-a dat puterea iertării păcatelor

Pomenirea celui dintre Sfinți, Părintele nostru Alexandru, patriarhul Constantinopolului (+340)