Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Suceava și polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale au finalizat zilele trecute un dosar de mare amploare privind fapte de șantaj și lipsire de libertate, în formă de constituire de grup infracțional organizat, în care principalii vizați sunt Gheorghe Buruiană, zis „Geo”, și Dumitru Solomon, zis „Bodo”, nume cunoscute în mediul interlop sucevean.
Pe lista inculpaților se mai găsesc și Valentin Rusu, Cătălin Constantin Anghelina, Petru Oneață și Dragoș Amariței, zis „Dudu”
Este vorba de dosarul în care inculpații sunt acuzați că făceau parte dintr-o grupare de recuperatori, fiind plătiți de diverși oameni de afaceri să le recupereze datoriile de la persoanele rău-platnice. Mai mult, cei doi, dar și alți membri ai grupării cereau, potrivit anchetatorilor, taxe de protecție, folosindu-se de amenințări cu acte de violență și chiar cu moartea.
Polițiștii au acționat în acest caz în forță în iunie 2015, când Gheorghe Buruiană și Dumitru Solomon au fost săltați de pe stradă de mascații poliției și judiciariști de la Investigații Criminale, primul din parcul de pe Mărășești, de la Catedrală, celălalt din zona Ițcani. La vremea respectivă, cei doi au fost ținuți în arest doar 24 de ore. Peste acest dosar s-a așternut apoi o lungă perioadă de liniște, de peste doi ani. Totuși, cei doi au fost plasați lungi perioade de timp sub control judiciar pentru acuzațiile din acest dosar, având impuse numeroase obligații și restricții. Printre altele, ei nu au avut voie să ia legătura unul cu altul ori cu celelalte persoane din dosar.Unul dintre cazurile mediatizate este cel al unui afacerist din Pașcani, care avea de recuperat o datorie mai veche, de aproximativ de 5.000 de euro, de la doi frați din aceeași localitate. Afaceristul ar fi apelat la gruparea lui Geo. Cei doi frați au fost momiți acasă la afaceristul din Pașcani, unde ar fi fost sechestrați într-un beci și amenințați cu moartea, dacă nu își plătesc datoriile. Pentru a-i speria și mai tare pe cei doi frați, agresorii s-au dat “rakeți” de peste Prut, gata să ucidă dacă nu își îndeplinesc misiunea.
Alte acuzații sunt legate de martori din dosare penale amenințați cu moartea și diferite persoane obligate să plătească taxă de protecție. Acestea din urmă i-ar fi „supărat” pe unii apropiați ai grupării ori ar fi deranjat persoane care au plătit pentru a răzbuna ofensa care li s-a adus.
În acest dosar sunt și inculpați care au încercat să încheie acorduri de recunoaștere a vinovăției cu anchetatorii. Unul dintre aceștia este Dragoș Amariței, care a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DIICOT. Acestuia i s-a stabilit o pedeapsă de doar 2 ani și 7 luni de suspendare, însă acest acord a fost respins de instanțele de judecată. Acum, Dragoș Amariței apare pe lista celor trimiși în judecată.
Inculpații vor fi judecați, în primă fază, la Tribunalul Suceava, iar până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată se bucură de prezumția de nevinovăție.





