Clipe de groază

Bărbat salvat de pompieri după ce s-a aruncat într-o fântână adâncă de 10 metri

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a căzut luni dimineață într-o fântână, iar imediat s-a dat alarma generală pentru salvarea acestuia. Incidentul s-a petrecut în satul Iaz, din comuna Dornești. Misiunea a fost una destul de dificilă deoarece fântâna avea o adâncime de 10 metri.
Pompierii militari care au mers la fața locului cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD au reușit să îl scoată în timp util. Conștient și cooperant, bărbatul a fost preluat de echipajul SMURD, care i-a acordat primul ajutor medical, iar apoi l-a transferat la Centrul de Primiri Urgențe Rădăuți, pentru investigații suplimentare.

Bărbat salvat de pompieri după ce s-a aruncat într-o fântână adâncă de 10 metri
Bărbat salvat de pompieri după ce s-a aruncat într-o fântână adâncă de 10 metri

Din datele de anchetă rezultă că bărbatul are probleme psihice și fusese internat pentru tratament de specialitate, iar luni dimineață, într-unul din puținele momente în care mama l-a scăpat de sub supraveghere, s-a aruncat în fântână. A suferit mai multe leziuni, iar după ce a primit tratament a fost internat din nou în Secția Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți.

Bărbat salvat de pompieri după ce s-a aruncat într-o fântână adâncă de 10 metri
Bărbat salvat de pompieri după ce s-a aruncat într-o fântână adâncă de 10 metri
Bărbat salvat de pompieri după ce s-a aruncat într-o fântână adâncă de 10 metri
Bărbat salvat de pompieri după ce s-a aruncat într-o fântână adâncă de 10 metri

Recomandări

Bărbatul rănit la stația de sortare din Dornișoara și-a pierdut brațul, dar viața i-a fost salvată de medici

La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD

Bărbatul din Liteni ars într-o explozie de butelie a fost transferat astăzi în Belgia cu o aeronavă militară Spartan

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă