Un șofer din Iași a oferit 10.000 de lei mită unui polițist. Nu avea permis de conducere

Un șofer care nu avea permis a oferit mită unui polițist Foto dcnews.ro
Un șofer care nu avea permis a oferit mită unui polițist Foto dcnews.ro

Un bărbat din județul Iași este cercetat sub măsura arestului la domiciliu pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un polițist, informează dcnews.ro.
Bărbatul fusese depistat în timp ce conducea un autovehicul, pe drumurile publice, fără permis de conducere, iar, pentru a scăpa de răspunderea penală, la momentul inițial, a promis polițistului 10.000 de lei și, ulterior, în timpul acțiunii de flagrant, i-a dat suma de 500 de lei.
”Polițistul a refuzat categoric și a denunțat fapta la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași. Conform sesizării, la data de 21 ianuarie 2021, agentul de poliție, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Secția 2 Poliție Rurală Ciurea, a depistat în zona de competență un autovehicul condus, pe drum public, de către o persoană fără drept de a conduce, care, după constatare, i-a promis suma de 10.000 lei, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu”, se arată într-un comunicat de presă.
Citiți mai mult pe dcnews.ro

Recomandări

Alți șase instructori auto, trimiși în judecată pentru că dădeau mită pentru permis unui polițist care lucra sub acoperire

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar