Studiu

Primăvara, anotimpul cel mai potrivit pentru programarea intervențiilor chirurgicale

Medicii ar trebui să își sfătuiască pacienții să programeze intervențiile chirurgicale primăvara, după ce un studiu recent a arătat că acest anotimp este cea mai bună perioadă pentru astfel de proceduri medicale. Potrivit Daily Mail, această concluzie a fost formulată după analiza datelor colectate în cadrul unui studiu efectuat de-a lungul câtorva ani, pe un eșantion format din 200.000 de persoane suferind de cancer pulmonar.
Cercetările efectuate au arătat că cele mai multe decese s-au înregistrat în urma intervențiilor chirurgicale efectuate în lunile de iarnă (cu 33 la sută mai multe decât în restul anului), perioada cu cea mai mare rată de supraviețuire fiind primăvara, mai precis, luna martie. Rezultate similare au fost înregistrate și în cazul pacienților care au suferit alte tipuri de operații, în special bypassuri coronariene (intervenții chirurgicale pentru restabilirea circulației sângelui în urma ruperii unei artere). Cercetătorii din Statele Unite au asociat această „tendință” cu variațiile înregistrate ciclic în cazul unor factori precum sănătatea mentală și stilul de viață.
Sănătatea de-a lungul anului
Alte studii au întregit cercetarea, relevând care sunt riscurile și avantajele fiecărei luni din an, din punct de vedere medical. S-a „decretat” că, în general, în luna ianuarie nivelul colesterolului din sânge crește, la fel ca și incidența afecțiunilor gingivale și a mortalității.
În februarie se pare că suntem mai expuși riscului de a suferi o dezlipire de retină, luna martie – în afară de a fi propice intervențiilor chirurgicale – este „vârful” sezonului de gripă, luna aprilie aduce o mai mare incidență a migrenelor, în timp ce în luna mai se înregistrează cele mai multe cazuri de afecțiuni gastro-intestinale.
Vara aduce cu ea probleme cardiace, în special scăderea tensiunii arteriale în luna iunie. Iulie este „caracterizată” prin creșterea incidenței ulcerului la nivelul membrelor inferioare, fiind, totodată, luna în care se înregistrează cele mai multe cazuri de apendicită, în timp ce luna august este cea mai bună pentru tratamentul pacienților de oncologie.
Odată cu venirea toamnei, în septembrie, simptomele de astm se înrăutățesc, pentru ca în octombrie să vină rândul simptomelor ulcerului gastric, artritei și acneei, iar în noiembrie să avem probleme cu plămânii sau cu afecțiunile dermatologice.
La sfârșitul anului, în luna decembrie, se înregistrează un vârf al cazurilor de bronșită, iar riscul unei nașteri premature este mai mare ca niciodată.

Recomandări

Oncologia, UPU, ATI și alte câteva secții de la Spitalul Clinic Suceava vor funcționa normal pe durata grevei din spitale

Bărbatul rănit la stația de sortare din Dornișoara și-a pierdut brațul, dar viața i-a fost salvată de medici

La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD
La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD

Dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici din cadrul Spitalului Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava