Reuniune

Premieră democrat-liberală la Rădăuți

Municipiul Rădăuți a găzduit, la finele săptămânii trecute, ședința Consiliului Național Director al studenților democrat-liberali, ședință care a reunit toți liderii studenților PD-L din țară.
Secretarul general al organizației județene a PD-L, deputatul Ioan Bălan, cel care s-a ocupat de organizarea reuniunii, a ținut să precizeze că evenimentul a constituit o premieră pentru județul Suceava. El a menționat că studenții au discutat despre pregătirea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din data de 7 iunie 2009 și despre inițiativele legislative pe care doresc să le promoveze, și care vizează în special mediul universitar.
“Este pentru prima dată când la Suceava are loc un astfel de eveniment. Tinerii din toate județele, președinții organizațiilor de studenți au fost prezenți la Rădăuți, unde au avut un program care, zicem noi, a fost unul deosebit. Programul s-a desfășurat pe parcursul a trei zile și a culminat cu ședința Consiliului Național de Coordonare”, a spus Bălan. Organizația de studenți a PD-L Suceava numără peste 600 de membri.

Recomandări

Festivitatea de premiere a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, ediția a IV-a

Specialiști reuniți la Rădăuți, la conferința „Educație incluzivă – realități și soluții pentru copiii cu tulburări de neurodezvoltare”

Concursul „Light of Life”, ediția a IV-a, s-a încheiat joi la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, cu festivitatea de premiere

Administratorul public al orașului Rădăuți își va pierde calitatea de consilier local după ce a fost exclus din AUR