Pintea: Vom deschide linii de finanțare și vom atrage fonduri europene în domeniul psihiatriei

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a transmis, joi, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale, că trebuie crescut gradul de conștientizare și educare în domeniul sănătății mintale și urmează să fie deschise linii de finanțare și să fie atrase foinduri europene în domeniul psihiatriei, informează Mediafax.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a atras atenția, joi, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, că anul acesta au existat mai multe evenimente care au tras un semnal de alarmă cu privire la sănătatea mintală.
„Este timpul de a vorbi deschis despre sănătatea mintală, este timpul să creștem gradul de conștientizare și educare, la nivel național, în privința acestui domeniu. Anul acesta au existat mai multe evenimente nefericite care au tras un semnal de alarmă cu privire la sănătatea mintală. Sunt multe de făcut în acest domeniu. Lucrăm la strategia și a planului de măsuri sectorizat, dar care vor fi finanțate, pentru că altfel munca noastră nu va avea finalitate. Lucrăm și la standardizarea procedurilor operaționale în spitalele de psihiatrie. Am stabilit întâlniri între specialiști din comisia de specialitate a MS, reprezentanți OMG-uri, medici pentru a găsi cele mai bune soluții pentru modificarea Legii Sănătății Mintale și a programelor de tratament”, a spus Sorina Pintea.
Pintea a mai spus că este nevoie de formarea continuă a pregătirii personalului care lucrează în secțiile de psihiatrie, dar și de conștientizarea populației, „deoarece există încă fenomenul de stigmă pentru acești pacienți”.
Pintea a precizat că a fost finalizat controlul în toate unitățile sanitare și se știe, acum, „exact unde suntem și ce avem de făcut pentru îmbunătățirea serviciilor medicale și a îngrijirii de care au nevoie acești bolnavi”.
„Pentru prima oară vom deschide linii de finanțare și atragerea de fonduri europene și în domeniul psihiatriei, specialitate care nu a beneficiat de astfel de facilități până în prezent. Numeroși factori de natură socială, demografică, psihologică sau biologică contribuie la menținerea sănătății mintale a unei persoane. (…) Cazul bolnavului cu afecțiuni psihice necesită o abordare multidisciplinară. Deseori aceste cazuri, în special cele cronice, exced sfera medicală și devin cazuri sociale. De aceea, susțin prima propunere făcută de specialiști care vizează înființarea unui grup de lucru interministerial, alcătuit din reprezentanți ai mai multor ministere și instituții publice, cu putere de decizie, ca, de exemplu, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, cel de Interne sau Ministerul Afacerilor Externe – CEDO, care să elaboreze strategia și planul de măsuri care să identifice toate soluțiile necesare domeniului”, a mai spus Pintea.

Recomandări

„Educație pentru Prevenție Medicală în Mediul Rural” – Proiect „Caravana cu medici” în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Investiții ample în amenajarea parcurilor din Suceava, cu fonduri europene și din bugetul propriu al Primăriei