Fără control

Patru tineri au scăpat ca prin minune, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un stâlp

În autoturism se aflau patru tineri, doi dintre aceștia fiind răniți

Un grav accident rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 22.00, pe Calea Unirii din municipiul Suceava. Un autoturism Ford Focus, care se deplasa dinspre Centru spre Bazar, a derapat într-o curbă la stânga din cauza neadaptării vitezei la condițiile drumului umed și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public. La volanul mașinii se afla un tânăr de 19 ani, din comuna Dumbrăveni, în autoturism mai aflându-se alți trei tineri. În urma impactului puternic, două persoane din autoturism au fost ușor rănite, iar motorul autoturismului a fost smuls din cadrul caroseriei mașinii, fiind proiectat la câțiva metri pe asfalt.
Cele două victime au fost preluate de echipajele ambulanțelor și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cei doi tineri rămași la locul accidentului ne-au declarat că nu-și dau seama cum s-a petrecut accidentul, văzând doar cum spatele mașinii a derapat și s-au oprit în stâlpul din beton. Polițiștii fac cercetări în continuare în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În urma impactului, motorul mașinii a fost proiectat în mijlocul drumului
În urma impactului, motorul mașinii a fost proiectat în mijlocul drumului
În autoturism se aflau patru tineri, doi dintre aceștia fiind răniți
În autoturism se aflau patru tineri, doi dintre aceștia fiind răniți

Recomandări

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis