Motto. ”Pădure, tu neostenit gând al meu, dăruiește-mi dragostea ta și învață-mă tăcerea ta adâncă”. (Eugen Jianu).
Pădurea…etern hrănitoare. Pădurea oferă numeroase beneficii: economice, ecologice, terapeutice și chiar gastronomice! În decembrie 2023, Forêts de France (Pădurile Franței) și-a dedicat ediția resurselor forestiere comestibile. Este pădurea alimentară o utopie? Este ”pădurea gourmet” doar un moft pentru bucătarii la modă ? Au produsele forestiere comestibile un loc în bucătărie? Gătitul cu produsele forestiere este o practică străveche. Multe alimente din pădure erau consumate, în special în zonele rurale, până în secolul al XX-lea: frunze, semințe, miere, fructe, ciuperci, insecte, vânat… Deși destul de îndepărtate de stilul de viață contemporan, aceste practici rămân, pentru cei cunoscători, o modalitate delicioasă de a observa evoluția pădurii odată cu anotimpurile. De la salate din frunze tinere de fag, la chipsuri de ciuperci, prăjituri din făină de ghindă și lichior din muguri de brad. Recent, unii bucătari renumiți au experimentat și ierburi de pădure, fructe de pădure, rădăcini, licheni, muguri și alte ingrediente forestiere. Deși interesul pentru aceste resurse pare răspândit în sectorul gastronomic, subiectul rămâne secundar. Este un domeniu care necesită un timp considerabil pentru observare și experimentare, iar aceste resurse nu sunt întotdeauna ușor de utilizat. Spre o (re)evaluare a produselor forestiere comestibile? Căprioara, semințele oleaginoase, uleiul de măsline, ciupercile uscate, mierea, condimentele…Acestea sunt doar câteva dintre resursele forestiere pe care Franța le importă încă masiv. Unii ar dori să vadă dezvoltarea unor lanțuri de aprovizionare în jurul acestor produse disponibile din abundență. Astfel de lanțuri există sau au existat în anumite zone forestiere unde lemnul este în general mai puțin valoros și unde pot contribui la diversificarea veniturilor forestiere. Dar, în general, acestea rămân puțin cunoscute sau încă în mare parte artizanale.”! Ginkgo biloba… și Goethe. Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832) percepea copacii ca și cum ar fi fost ființe umane, căci „viața lor tăcută, pură și lipsită de suferință” i-a oferit consolare și alinare în multe momente dificile. Un copac, în special, i-a captat admirația lui Goethe în grădinile castelului Heidelberg: arborele asiatic, Ginkgo. La acea vreme, el avea o relație profundă și intimă cu Marianne von Willemer. În pavilionul din grădină, Goethe și-a întâlnit muza; a rupt o frunză și i-a explicat forma remarcabilă a frunzei divizate în două părți unite (”biloba”). În orice caz, dragostea sa pentru acest arbore exotic l-a inspirat să scrie acel faimos poem de dragoste. În 1979, un arbore ginkgo a fost plantat în Grădina Goethe de pe Frauenplan din Weimar, în amintirea iubirii lui Goethe pentru acest copac. Poezia: ”Frunza acestui copac,/încredințată nouă de o grădină din Orient/ne oferă o mostră de semnificație secretă,/în timp ce îi edifică pe înțelepți./Este o ființă vie, împărțită în sine?/Sunt ele două, atât de perfect potrivite/încât sunt cunoscute ca una?/Pentru a răspunde la o astfel de întrebare,/cred că am găsit sensul potrivit./Nu simți în cântecele mele/că eu sunt atât unu, cât și doi?/Noi doi..”. P.S. Un frumos arbore Ginkgo (arborele pagodelor) trăiește în curtea Facultății de Silvicultură din Brașov. Studenți fiind, așteptam, sub protecția lui, intrarea la examene, rugându-ne lui Buddha să avem baftă. (Glumesc, nostalgic).
Superstiții silvane. Stejarul. ”La fel ca și vâscul, stejarul este o plantă (arbore) mitologică (Ovidiu, Metamorfoze, anul 8 d. C.), care le oferă protecție călătorilor, dacă se refugiază la umbra sa (Scot, Discoverie of Withcraft, 1584). Frunzele și trunchiul său atrag norocul. Date fiind duritatea lemnului și rezistența sa, stejarul este emblema națională a germanilor, simbol al nemuririi și statorniciei. Curentul romantic al secolului XIX identifica stejarul cu loialitatea.”
Trosniturile casei. ”În special în casele din lemn, trosniturile sunt un fenomen comun, care iscă temeri. La începutul secolului XVII, unii povestitori includ în istoriile lor mesagerul morții, un personaj care, deși nu poate fi văzut, locuiește în case și avertizează, prin sunete neliniștitoare, că cineva din familie va fi luat de Doamna cu Coasa. Filmele de groază au profitat cel mai mult de această superstiție, pe care o detectăm practic în toate producțiile de gen. Poltergeist și Foamea sunt două dintre titlurile reprezentative.” (Irene Claver, Cartea cărților de superstiții, Ed. Curtea Veche, 2012).
Știați că? • Dacă fiecare locuitor al judeţului Suceava aflat în categoria de vârstă activă (20-65 ani) ar planta în fiecare an 5 arbori, pădurile sucevene şi-ar mări suprafaţa cu cel puţin 400 ha anual.
- Anual, un european consumă, sub formă de hârtie, echivalentul a cinci arbori maturi. 43 de procente din totalul masei lemnoase exploatate şi comercializate la nivel planetar sunt prelucrate în industria celulozei şi hârtiei. Fiecare tonă de hârtie reciclată înseamnă salvarea de la tăiere a 17 arbori, precum şi economisirea echivalentului a 1500 kg combustibil lichid şi a 30.000 l apă.
- Dacă un european din cinci şi-ar reduce „producţia” personală de deşeuri cu doar 125 gr/zi (echivalentul unui recipient pentru iaurt), la nivelul continentului s-ar aduna anual cu 6,5 milioane tone de deşeuri mai puţin, iar economia rezultată ar ajunge la peste 900 milioane euro.
- „Viitorul deşeurilor constă în dispariţia lor. Un deşeu ideal este cel care nu se mai produce” (Gerard Bertolini).
- Doar 4,5% din rezervele de apă ale Terrei sunt constituite din apă dulce, potabilă, iar procentul accesibil consumului uman este doar de 0,3%. Dacă Planeta ar avea mărimea unei portocale, resursele sale de apă potabilă ar avea dimensiunea unei picături de apă. Dacă fiecare cetăţean ar României ar economisi zilnic fie şi doar 1 litru de apă, aceasta ar asigura consumul anual de apă potabilă al unui oraş de mărimea capitalei ţării.
- Pădurea este cel mai eficient scut împotriva eroziunii. Dacă în teren descoperit nivelul acesteia variază între 140-750 mc/an/ha, în pădure eroziunea antrenează doar 0,2 – 2,5 mc/an/ha.
- 2/3 din resursa de apă a României sunt furnizate de zona montană, unde sunt cantonate 65% din păduri, acest adevărat „castel de apă” al ţării.
- Pentru producerea unei tone de lemn, arborii consumă cca 1,8 tone CO2 şi eliberează aproximativ 1,3 tone oxigen.
- 1000 de km parcurşi de un automobil consumă oxigenul necesar unui om pe timp de un an. • Un arbore de fag matur produce într-o oră 1,7 kg oxigen, care reprezintă necesarul unui om pentru trei zile.
Codrii eminescieni. Mulţi am învăţat la şcoală poezia lui Mihai Eminescu, Călin (file din poveste), dar cred că prea puţini ştiu că sintagmele celebre „codrii de aramă”, respectiv „pădurea de argint” sunt realmente nişte locuri din România, mai exact undeva în judeţul Neamţ, în apropiere de Mănăstirea Agapia, sat Văratec. Fragmentul care a făcut celebru aceste locuri este următorul: “De treci codrii de aramă, de departe vezi albind/ Ș-auzi mandra glăsuire a pădurii de argint./ Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt,/ Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;/ Pare că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă/ Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă”. (Călin, file din poveste). Codrii de Aramă alcătuiesc o arie protejată de interes naţional, situată în judeţul Neamţ, pe teritoriul administrativ al comunei Agapia. Aria naturală cu o suprafaţă de 7 hectare se află în partea central-nordică a judeţul Neamţ, în Depresiunea Neamţului, în zona sud-vestică a satului Filioara, între acesta şi satul Văratec, în apropierea rezervaţiei naturale Pădurea de Argint, lângă drumul naţional DN15G. Rezervaţia este situată la o altitudine de 550-650 metri. Cei mai bătrâni arbori sunt gorunii seculari, dar aici mai puteţi găsi peste 300 de specii de plante. De asemenea, în apropiere este şi aria naturală cu mesteacăn (de interes forestier şi peisagistic) cunoscută şi sub denumirea de „Pădurea de Argint Văratec”, care se află în partea central-nordică a judeţului Neamţ şi cea nord-estică a satului Văratec, în imediata apropiere a drumului naţional DN15G (Valea Seacă – Văratec), pe terasa inferioară a pârâului Topoliţa, la altitudinea de 540 metri.