Un pădurar și administratorul unei firme, cercetați după ce ar fi tăiat ilegal cel puțin 160 de arbori

Un pădurar și un administrator de firmă sunt cercetați penal după ce ar fi tăiat ilegal cel puțin 160 de arbori.

Faptele s-ar fi produs în perioada septembrie – decembrie 2025, când au fost constituite două partizi legale de exploatare, însă ulterior, prin folosirea ilicită a unui ciocan silvic fals au mai fost marcați cel puțin 160 de arbori pentru a fi tăiați și valorificați, încercându-se astfel, în mod fraudulos să se creeze aparența de exploatare legală.

Pentru a documenta întregul caz, în cursul zilei de luni, 8 iunie, s-au derulat 8 percheziții la locuințele unor persoane fizice, inclusiv persoane care fac parte din categoria personalului silvic, precum și la sediul unei persoane juridice și al unei unități silvice.

Printre cei vizați se numără Gabriel Cozan, de 32 de ani, care este pădurar la Ocolul Silvic Stulpicani, dar și Vasile Buzilă, de 55 de ani, din Ostra, administratorul SC Teovas SRL.

Pădurarul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de ”tăiere fără drept de arbori”, complicitate la infracțiunea de furt de arbori” și complicitate la infracțiunea de ,,folosirea instrumentelor false”.

La rândul său, administratorul firmei este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ”tăiere fără drept de arbori” și ”furt de arbori”.

Ancheta este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a decis că pădurarul Gabriel Cozan și afaceristul Vasile Buzilă pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar, măsură instituită pentru o perioadă de 60 de zile.

Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate mijloace electronice de stocare a datelor, telefoane mobile, înscrisuri și bunuri utilizate pentru desfășurarea activității specifice în domeniul silvic.

Prejudiciul comis se ridică la peste 500.000 de lei, la un volum total de 510 mc de material lemnos exploatat ilegal.

Mai trebuie spus că la percheziții au participat polițiști de la Serviciul de Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

Recomandări

Control al Poliției în fondul forestier: 60 de arbori tăiați și exploatați ilegal, alți 91 găsiți marcați fără drept

Transporturi ilegale de lemn, justificate prin exploatări fictive de pe o parcelă în care polițiștii nu au găsit nimic tăiat

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Toți condamnații dintr-un dosar de tăieri ilegale de arbori au scăpat cu pedepse cu suspendare, printre ei și un consilier local din Vatra Moldoviței