Există atâta baftă?

Ceea ce se întâmplă cu fostele echipe-etalon, fostele faruri călăuzitoare, fostele performere europene Steaua și Dinamo, este de-a dreptul năucitor. Deși dirijate în maniere complet diferite, chiar opuse, ambele au ajuns practic în același punct, adică pe fundul prăpastiei. Este rodul unei abordări mai degrabă la mișto a ideii de fotbal profesionist, nimic din ceea ce definește această nobilă meserie negăsindu-și locul nici în structura respectivelor entități, nici în acționariat, nici în politica de vânzări/achiziții. Să o lăsăm pe Dinamo să se pregătească pentru Champions’ Legue și să vedem ce e dincolo. La Steaua (care FCSB!?) se știe cine este acționar, deși în acte evident că apare alt nume, un nepot, parcă. Important e că-i „armân de-ai noștri”! Ăla cu banii, însă, care se fălește cu faptul că achită salariile la timp, are grijă să-i plătească pe absolut toți cu o batjocură de „salariu”, majoritatea acestora fiind nu cu mult peste cel minim pe economie, deși din declarațiile lor se înțelege altceva. Este, de fapt, condiția principală pentru ca spălătoria de bani să fie performanță. La ce ar trebui ca și echipa să fie tot așa!? Cu adevărat gravă este însă dictatura instaurată de prostovanul cu oi multe, acesta arogându-și absolut toate rolurile din club, de la manager și antrenor până la agent și preparator fizic, fiind lesne de dedus că se pricepe și la asta, din moment ce l-a gonit pe fostul preparator. Dincolo de propria-i imensă prostie, domnia sa reușește și să achiziționeze niște personaje pe care te poți întreba doar cum dracu’ de le-a găsit. Spuneți și dv: până să apară la Steaua, ați auzit măcar o dată în viața de antrenorii Teja și Argeș (așa-i că e cel mai tare nume de pe Terra?), Vintilă? Iar iadul ăsta construit cu atâta migală are, încă, șansa să ajungă în Europa League. În mod logic, Steaua ar trebui să ia diseară încă una soră cu moartea. Numai că există teoretic și varianta calificării. Cam de câtă baftă ar fi nevoie ca asta să se și întâmple?