În boxa acuzaților

Dat pe mâna judecătorilor, după ce și-a ucis soția și a încercat să-i ducă în eroare pe anchetatori

Gheorghe Bertea riscă între 15 și 25 de ani de închisoare

Un bărbat din comuna Vulturești a fost trimis în judecată, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce și-a omorât soția și a încercat să ascundă fapta anchetatorilor.
Gheorghe Bertea, în vârstă de 53 de ani, a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
Potrivit anchetatorilor, pe data de 30 mai a.c., în jurul orei 18:00, inculpatul și soția sa, Elena Bertea, se întorceau din satul Pleșești, unde făcuseră unele cumpărături pentru casă și au consumat băuturi alcoolice la un bar. La un moment dat, aflați în faeton, cei doi soți au început să se certe, bărbatul lovindu-și peste față consoarta.
Gheorghe Bertea le-a spus anchetatorilor că după ce și-a lovit soția, aceasta a continuat să facă scandal, motiv pentru care a strâns-o de gât până a lăsat-o fără suflare.
După ce-a ajuns acasă, bărbatul s-a dus la un frate de-al său și l-a rugat să sune la poliție, că i-a murit soția.
Inițial, Gheorghe Bertea a susținut sus și tare că nu are nici o legătură cu moartea soției sale și că nu își poate explica cauza decesului, lăsând totuși să înțeleagă că alcoolul i-ar fi venit de hac, femeia fiind cunoscută drept o consumatoare de băuturi alcoolice.
La necropsie, însă, medicii legiști și-au dat seama că au de-a face cu o crimă, femeia murind sugrumată, și au anunțat poliția.
În cele din urmă, abia după ce-a ieșit nesincer la detectorul de minciuni, bărbatul și-a recunoscut fapta.
„Pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorul Luminița Leonte.

În boxa acuzaților: Dat pe mâna judecătorilor, după ce și-a ucis soția și a încercat să-i ducă în eroare pe anchetatori
În boxa acuzaților: Dat pe mâna judecătorilor, după ce și-a ucis soția și a încercat să-i ducă în eroare pe anchetatori
Gheorghe Bertea riscă între 15 și 25 de ani de închisoare
Gheorghe Bertea riscă între 15 și 25 de ani de închisoare

Recomandări

Pedeapsă majorată pentru un bărbat găsit vinovat pentru că și-a violat în mod repetat fiica, de când aceasta avea 12 ani

Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Băut și fără permis, un bărbat a plecat la plimbare cu o mașină radiată din circulație și cu numere expirate de 18 ani