Bătut în cap de soare

Urmărire pe străzile Sucevei după un tânăr care a distrus două bancomate

Tânărul a lovit aparatele cu pumnii, cu picioarele și apoi cu un bolovan

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a provocat distrugeri serioase celor două bancomate exterioare ale Băncii Transilvania de pe Calea Obcinilor din municipiul Suceava. S-a întâmplat marți, în jurul orei 17.30.
Martorii au relatat că tânărul a lovit aparatele cu pumnii, cu picioarele și apoi cu un bolovan. Doi bărbați au intervenit și l-au urmărit pe tânărul respectiv până pe bulevardul George Enescu, între timp sunând și la poliție și alertând un echipaj care era în zonă. Polițiștii ajunși la fața locului au reușit să-l prindă imediat pe fugar, sprijiniți și de cei doi martori. Tânărul, pe nume Ionuț Scheuleac, era confuz și a spus că a stat toată ziua cu capul în soare, era flămând și s-a enervat în momentul în care cardul i s-ar fi blocat în bancomat.
Polițiștii l-au ridicat pe tânăr și l-au condus la sediul Poliției Municipiului Suceava pentru a-l audia. Acesta va răspunde penal cel mai probabil pentru comiterea infracțiunii de distrugere.

Tânărul a lovit aparatele cu pumnii, cu picioarele și apoi cu un bolovan
Tânărul a lovit aparatele cu pumnii, cu picioarele și apoi cu un bolovan
Tânărul a lovit aparatele cu pumnii, cu picioarele și apoi cu un bolovan
Tânărul a lovit aparatele cu pumnii, cu picioarele și apoi cu un bolovan
Tânărul a lovit aparatele cu pumnii, cu picioarele și apoi cu un bolovan
Tânărul a lovit aparatele cu pumnii, cu picioarele și apoi cu un bolovan

Recomandări

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Doi tineri de pe un scuter au ajuns la spital după ce mașina de poliție care îi urmărea a atins vehiculul pe două roți