Poliția de Frontieră

Transport de substanțe dopante cu grad mare de risc, stopat în PTF Siret

Substanțele dopante cu grad mare de risc au fost confiscate
Substanțele dopante cu grad mare de risc au fost confiscate

O cantitate importantă de substanțe steroide, substanțe supuse unui regim special, a fost descoperită în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, într-un autovehicul care venea din Ucraina. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, joia trecută, în jurul orei 13.00, pe sensul de intrare în țară din PTF Siret s-a prezentat suceveanul S.A., în vârstă de 31 de ani, la volanul unui microbuz marca Mercedes Benz înmatriculat în România. În baza analizei de risc, echipa mixtă de control, echipă formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a efectuat un control amănunțit asupra autovehiculului, persoanei și bagajelor. În aceste condiții, a fost descoperită ascunsă în bagaje, în vederea sustragerii de la control, o pungă de plastic care conținea 175 de fiole și 600 comprimate de steroizi care aveau ca substanțe active testosteron, somatropină și clenbuterol, aflate pe lista substanțelor dopante cu grad mare de risc. Ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava a arătat că întreaga cantitate de steroizi, în valoare de 8.350 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar lucrătorii Biroului Vamal Siret i-au aplicat suceveanului o amendă de 30.000 de lei, conform art. 17 alin 2 din Legea 104/2008, legea privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc.

Substanțele dopante cu grad mare de risc au fost confiscate
Substanțele dopante cu grad mare de risc au fost confiscate
Substanțele dopante cu grad mare de risc au fost confiscate
Substanțele dopante cu grad mare de risc au fost confiscate

Recomandări

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori

Mandat de arestare 30 de zile pentru un medic anestezist acuzat de deținere de droguri de mare risc și de delapidare cu substanțe periculoase

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă
Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore