Și asta a fost tot?

Nu știu dacă e urmarea directă a impresiei dezastruoase cu care am rămas după înfrângerea Simonei, nu știu dacă e vreo presimțire sumbră, dar cred că drumul nu va mai duce în sus. Vor mai fi salturi, dar povestea Grand Slam-urilor cred că s-a încheiat, acel Roland Garros de anul trecut fiind deci cu atât mai valoros. La 28 de ani în septembrie, pe locul 8 WTA de luni, iar pe urme cu o adevărată armată de jucătoare mai mult sau mai puțin tinere, ar mai putea Simona să surprindă lumea tenisului cu încă un trofeu de GS? Speranța moare ultima, încă nu până la anul pe vremea asta. Și neapărat, ca să fie ținută în viață, e nevoie de antrenor ”crème de la crème”. Abia atunci când nu vom mai avea favorită la turnee mari (și ne vom uita după Bianca Andreescu) ne vom da seama ce bine era cu Simona. Anul ăsta, la Paris, Simona a avut de înfruntat jucătoare tinere, doar că unele încă mușcau cu dinți de lapte. Nu și Anisimova. De break-urile alea consecutive s-a ales praful, însă parcă prea mult a așteptat Simona să treacă furtuna. În bună tradiție americană, a fost tornadă, iar când s-a opintit contra ei, ar fi putut răzbi dincolo, în decisiv. O minge de break ratată la 4-4, o dublă greșeală în game-ul următor la 30-30, iar ultima minge jucată cu frică, deși măcar atunci, când nu mai conta, trebuia să fi lovit cu abandon. Din cele patru rămase în cursă aș fi ghicit-o doar pe Barty, de care mi-era frică și eram pesimist în perspectiva semifinalei cu Simona. Uite că acum a dispărut frica, dar îmi lipsește!
După o zi de ploaie, lumea a fost grăbită, astfel că toate meciurile s-au terminat în minimum de seturi. La Barty cu Keys mai era de așteptat, mai puțin la Thiem-Khachanov și Djokovic-Zverev. A patra oară la rând în semifinale, anul trecut făcând chiar pasul spre finală, austriacul e în dispoziție de trofeu, cu Khachanov n-a avut de apărat minge de break! Iar celălalt rus, germanizatul, a jucat ce trebuia până a servit pentru primul set, după care s-a prăbușit în sine. Azi avem Federer-Nadal pe zgura de la Paris, ceva ce nu s-a mai văzut din 2011 și nu se va mai vedea vreodată. Dacă întrebării din titlu se răspunde cu jumătate de gură în cazul Simonei, aici răspunsul este răspicat.