Despărțire

Inginerul diplomat Șandru Alboi a fost înmormântat sâmbătă

Inginerul diplomat Șandru Alboi a fost înmormântat sâmbătă
Inginerul diplomat Șandru Alboi a fost înmormântat sâmbătă

– Ceremonia religioasă a fost condusă de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
– O coroană de orhidee a constituit omagiul familiei Dinu Patriciu
Sute de localnici, reprezentanți ai administrației locale și un impresionant sobor de fețe bisericești condus de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților l-au condus pe ultimul drum, sâmbătă, la Câmpulung Moldovenesc, pe cetățeanul de onoare al municipiului, inginer diplomat Alexandru Șandru Alboi. Cunoscut și respectat nu doar în orașul natal, ci în lumea largă, inginerul diplomat Șandru Alboi a primit și omagiul unor cunoscuți oameni de afaceri. Între cei care au ținut să își exprime prețuirea pentru cel trecut în lumea drepților cu un ultim gest, o coroană de orhidee proaspete, s-a numărat și familia lui Dinu Patriciu.
Cetățeanul de onoare al municipiului Câmpulung Moldovenesc s-a stins la 92 de ani, în prima zi de Paști, la Miami, unul dintre locurile unde a trăit. Cu doar două zile înainte își anunțase intenția de a renunța la lungile și obositoarele drumuri prin lume și de a se stabili definitiv în localitatea natală, Câmpulung Moldovenesc. Rudele din Bucovina și prietenul său apropiat, preotul câmpulungean Teodor Giosan, i-au respectat dorința, iar trupul inginerului diplomat a fost adus în țară și depus în casa părintească din Câmpulung Moldovenesc. La finalul unei ceremonii funerare emoționante, trupul celui ce a fost considerat de cunoscuți „un mare om și un bucovinean adevărat” a fost depus într-o criptă din exteriorul Bisericii „Izvorul Tămăduirii” de pe strada Izvorul Alb, pe care inginerul diplomat a ctitorit-o chiar în ultimii ani ai vieții sale.
De altfel, Alexandru Șandru Alboi a revenit în țară după o absență de jumătate de veac special pentru a dărui acestor meleaguri un loc de închinare, care a fost realizat integral prin generozitatea sa și se află acum în faza de finalizare a picturii interioare. În afara bijuteriei arhitecturale deja ridicate, distinsul personaj intenționa să întemeieze o grădiniță pentru copii și să încurajeze credința și spiritualitatea bucovineană a locului, alături de fratele său și de celelalte rude, cu sprijinul preotului Teodor Giosan. Chiar dacă visul său nu s-a îndeplinit în totalitate, inginerul diplomat Șandru Alboi a lăsat în urmă amintirea unuia dintre puținii localnici care, păstrându-și mereu decența și modestia, au știut să dăruiască pentru semeni ceva nepieritor. „ Inginerul diplomat Șandru Alboi a fost mai mult decât un om de excepție. A fost o suflare adâncă de spiritualitate, care se va transforma în veșnicie pentru câmpulungeni”, ne-a spus primarul municipiului, Gabriel Constantin Șerban.

Inginerul diplomat Șandru Alboi a fost înmormântat sâmbătă
Inginerul diplomat Șandru Alboi a fost înmormântat sâmbătă
Inginerul diplomat Șandru Alboi a fost înmormântat sâmbătă
Inginerul diplomat Șandru Alboi a fost înmormântat sâmbătă

Recomandări

Un absolvent al Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc a intrat primul la ATM București, la Calculatoare și sisteme informatice

Adelina Mihalache, șefa de promoție 2026 a Facultății de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică (FIMAR), USV Suceava: „Locul de unde pleci nu îți dictează destinația”

Pregătirea loturilor lărgite și selecția loturilor restrânse de seniori și juniori pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică, la Suceava

Tânăr trimis în judecată în stare de arest preventiv după ce a intrat în casa fostei prietene și a violat-o

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă