După examinare

Certificate de calificare pentru absolvenții școlilor profesionale

Inspectoratul Școlar Județean Suceava organizează, în această perioadă, examenele de certificare a calificării profesionale, nivel 1, 2, 3 și postliceal.
La examenul de certificare a calificării profesionale pentru obținerea certificatului de calificare, nivel 1, au dreptul să se înscrie elevii care au absolvit și promovat școala de arte și meserii sau școala de ucenici.
În județ sunt 19 centre de examen și 2.526 de absolvenți. Elevii vor susține două probe de examen, în perioada 22-24 iunie.
La nivelul doi au dreptul să se înscrie elevii care au absolvit și promovat anul de completare sau școala profesională. La acest nivel s-au înscris 1.549 de absolvenți. Ei vor fi repartizați în 16 centre de examen, în perioada 29 iunie – 1 iulie, perioadă în care vor susține oral un proiect realizat în cursul semestrului II al anului școlar 2008 – 2009. La examenul de certificare a calificării profesionale pentru obținerea certificatului de calificare, nivel 3, s-au înscris 3.150 de absolvenți. Ei vor fi examinați în 15 centre, în perioada 15-19 iunie. „În perioada 22-27 iunie, vor susține proba practică, proba scrisă și prezentarea proiectului cei 204 candidați din învățământul postliceal. Ei vor susține examenul în trei centre”, a declarat inspectorul general adjunct Vasile Monacu.

Recomandări

74 de candidați înscriși la concursul de titularizare s-au retras de la proba scrisă. 72 din motive personale și doi din motive medicale

Ștefan Amarine, șeful de promoție al specializării Managementul Energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: „Pentru mine, a avea succes înseamnă a fi fericit”