Filiera est-europeană



Filiera est-europeană
Filiera est-europeană

Pentru noi, turneul feminin de la Roland Garros, ediția 2026, a stat sub semnul Soranei Cîrstea. Nu până la final, ci… până n-a mai stat. Deși a trecut în săptămâna a doua, Sorana a jucat ”doar” bine la aceast ultim RG pentru ea, dar nu suficient de bine cât să urce în clasamentul WTA, de exemplu. Da, cu toate că nu avea puncte de apărat, nu a putut sălta de pe locul 18, dar măcar s-a menținut. Din fericire, nu are puncte de apărat nici în sezonul de iarbă, întreg sezonul, așa că perspectiva unui Top 15 sau chiar Top 10 există. Ar fi ceva cu adevărat de vis, o ieșire din scenă cu adevărat triumfală. La Paris, Sorana nu ne-a mai trecut prin emoții, când a câștigat a făcut-o autoritar, iar când în cele din urmă a pierdut, la fel. Să nu uităm de acel senzațional 6-0, 6-0 cu aproape tiza ei, Solana Sierra! Una peste alta, sfert la Roland Garros, ”ca la 20 de ani”, un adevărat arc peste timp, cu înfrângere doar în fața viitoarei campioane, Andreeva, chiar e grozav. Și apropo de acea dublă ”lăptăreasă”, a încasat una și Sabalenka, ba încă în decisivul cu rusoaica Schneider, fata aia cu aspect de gospodină! Chiar a fost o ediție aparte, acaparată din sferturi numai de sportive est-europene. Dintre acestea, o intrusă poloneză, Cwalinska, s-a strecurat până în finală, venind din calificări, precum Emma Răducanu la acel US Open. Recordul Emmei a rămas însă în picioare, căci în cele din urmă Andreeva a salvat orgoliul rusesc, învingând-o pe poloneza care eliminase alte două rusoaiece în sferturi și semifinală! Această victorie a adolescentei Mirra Andreeva este prima a unei jucătoare din Rusia de la Șarapova încoace, în 2014, un moment de care nu ne aducem aminte cu plăcere.

Finala băieților nu am putut s-o cuprind până la închiderea ediției, dar nici nu merita înghesuită în câteva rânduri aici, mai ales că a avut și un context deosebit. Pentru trofeu au ajuns să lupte în cele din urmă Alexander Zverev și Flavio Cobolli, prima șansă fiind deci tot a unui vorbitor de limbă rusă, chiar dacă neamț în acte.



Recomandări