Rădăuți

Aproape 150.000 de lei încasați în primele zile de plată a dărilor locale

Șeful Serviciului Impozite și Taxe din Primăria municipiului Rădăuți, economistul Silviu Ursescu
Șeful Serviciului Impozite și Taxe din Primăria municipiului Rădăuți, economistul Silviu Ursescu

Ca în fiecare an, încă din primele zile ale lunii ianuarie, rădăuțenii își plătesc dările locale pentru a scăpa de o grijă, dar și pentru a beneficia de bonificația de 10 la sută, bonificație valabilă până la finele lunii martie. Potrivit celor afirmate de șeful Serviciului Impozite și Taxe din Primăria municipiului Rădăuți, economistul Silviu Ursescu, campania de colectare a taxelor și impozitelor locale a avut un debut promițător, în condițiile în care în primele zile au fost încasați aproape 150.000 de lei. Silviu Ursescu a declarat: „Impozitele și taxele locale pentru acest an pot fi plătite la Primăria municipiului Rădăuți încă de la începutul acestei săptămâni. Fac precizarea că și în acest an serviciul de specialitate pune la dispoziție toate metodele de plată, respectiv plata direct la casierie cu numerar sau cu card bancar, plata online, prin virament bancar sau mandat poștal. Menționez că pentru anul 2020 taxele și impozitele au crescut cu 4,6 la sută, indicele de inflație, față de anul trecut. În același timp vreau să reamintesc că perioada de acordare a bonificației de 10 la sută, în cazul persoanelor fizice, este ianuarie-martie 2020, astfel încât dacă în această perioadă contribuabilii persoane fizice vor alege să achite integral impozitele pe clădiri, pe teren sau pe mijloacele de transport, acestea vor fi reduse cu zece procente”. La primăria rădăuțeană sunt deschise zilnic trei ghișee pentru plata acestor taxe, iar programul de funcționare al acestora este între orele 08.00. și 15.30.

Recomandări

Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să spună ce soluții lasă noului Guvern pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă

Deputatul Petru Negrea anunță că AUR a depus un proiect de lege pentru scutirea de la plata impozitului a locuințelor fără utilitățile de bază

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități