Infrastructură

13 străzi din Fălticeni vor fi modernizate cu fonduri europene

13 străzi din municipiul Fălticeni vor fi reabilitate în totalitate cu fonduri europene. Primarul din Fălticeni, Vasile Tofan, a declarat că investițiile vor fi realizate în cadrul proiectului „Reabilitare și modernizare rețea de străzi urbane în municipiul Fălticeni”, finanțat prin Programul Operațional Regional, axa 2, Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale.
Tofan a spus că proiectul are o valoare de 19,6 milioane de lei, fonduri care vor fi folosite pentru reabilitarea a 15,5 kilometri de drumuri, reprezentând aproximativ 12% din rețeaua stradală a municipiului Fălticeni.
El a mai arătat că lucrările pentru reabilitarea celor 13 străzi au început deja, contractul de execuție fiind câștigat de SC Drumuri și Poduri SA.
Primarul din Fălticeni a precizat că proiectul trebuie să fie finalizat în maxim 18 luni, timp în care vor fi reabilitate străzile Republicii, Armatei, Tudor Vladimirescu, Ion Creangă, Botoșanilor, Pleșești Gane, Plutonier Ghiniță, Plugari, Mihai Eminescu, Buciumeni, Mihail Sadoveanu, Caporal Popescu și Dumbrava Minunată.
„Pentru a căpăta puncte la eligibilitate, străzile care au intrat în programul de reabilitare nu au fost alese la întâmplare. Sunt niște condiții impuse pentru străzi care fac legătura cu alte localități din jurul Fălticeniului, cu ruta europeană, străzi pe care sunt situate case memoriale, monumente istorice. O condiție impusă e ca, pe acele străzi, rețelele de utilități să fie puse la punct, să nu mai fie necesară intervenția din nou. Cinci ani nu avem voie să procedăm la intervenții a cea ce înseamnă rețele de utilități”, a declarat primarul municipiului Fălticeni.
Tofan a mai arătat că, pentru a putea asigura sumele de bani pentru cofinanțarea proiectului și pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile, Primăria Fălticeni a organizat o licitație pentru contractarea unui credit de 3 milioane de lei (30 miliarde de lei vechi), care a fost câștigată de BCR.

Recomandări

Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei

Avioane și elicoptere de luptă vor survola Suceava și Fălticeni într-o campanie de promovare a Forțelor Aeriene Române

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei