Buni platnici

13% dintre contribuabilii rădăuțeni și-au achitat dările locale

Șeful Serviciului Impozite și Taxe din cadrul Primăriei municipiului Rădăuți, economistul Silviu Ursescu
Șeful Serviciului Impozite și Taxe din cadrul Primăriei municipiului Rădăuți, economistul Silviu Ursescu

Șeful Serviciului Impozite și Taxe din cadrul Primăriei municipiului Rădăuți, economistul Silviu Ursescu, consideră promițător nivelul de încasări din primele două luni din anul în curs, în condițiile în care o bună parte din contribuabili, persoane fizice și juridice, și-au achitat taxele și impozitele locale. „La două luni de la startul procedurilor de încasare a taxelor și impozitelor locale, am constatat că acestea au un cuantum de realizare de circa 13 la sută din bugetul prognozat pentru anul 2020, suma fiind de circa 5,5 milioane de lei. În cazul persoanelor fizice, la capitolul impozite pe clădiri au fost încasate 960 de mii de lei, la impozitul pe teren 466 de mii, iar impozit pe mijloace de transport 621 de mii de lei, adică o proporție de 35 de procente. La persoanele juridice, procentul este mai mic, 212 mii pentru impozitul pe clădiri, 88 de mii impozit pe teren și 130 de mii impozit pe mijloacele de transport. O creștere mai semnificativă se observă la veniturile provenite din amenzi, aici au fost încasate 184 de mii, ceea ce înseamnă cu 20 la sută mai mult decât în aceeași perioadă din anul trecut. Punem această creștere pe seama măsurilor sporite de executare silită, dar și pe creșterea punctului de amendă. Reamintim tuturor contribuabililor persoane fizice că, dacă vor opta pentru achitarea integrală a impozitelor până la 31 martie, vor beneficia de o bonificație de zece la sută. Mai trebuie menționat că și în acest an se vor încasa cu prioritate amenzile, așa cum prevede Codul de procedură fiscală, iar după încasarea acestora se va putea trece la stingerea obligațiilor din impozitele și taxele locale”, a precizat Silviu Ursescu. În primăria rădăuțeană este deschis zilnic un ghișeu pentru plata acestor taxe, iar în perioadele mai aglomerate se mai pune la dispoziția contribuabililor încă un ghișeu. Programul de funcționare al acestor ghișee este zilnic între orele 08.00 și 15.30.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Prefectul Andronachi a anunțat că Finanțele sucevene au depășit în 2025 programul stabilit, cu încasări la buget de 5,745 miliarde de lei

AUR îi îndeamnă pe suceveni să protesteze joi, 12 februarie, de la ora 12:00, timp de 12 minute, împotriva majorării taxelor și impozitelor

„Medicina veterinară rurală, comunitățile locale și siguranța alimentară a României sunt în pericol real”