Proiect

Cursuri de educație parentală pentru părinții din mediul rural

Holt România – Fundația de Consultanță și Servicii Sociale pentru Copii și Familii vine în spijinul părinților din trei localități rurale sucevene, printr-un proiect finanțat de UNICEF România, intitulat „Părinți mai educați, comunități rurale mai responsabile”. În cadrul acestui proiect de educație parentală și promovare a importanței dezvoltării timpurii a copilului, în perioada 18-21 mai, s-au desfășurat, la Suceava, cursuri de formare pentru șase asistenți sociali din trei localități rurale sucevene: Satu Mare, Moldovița și Grănicești și patru asistenți sociali din cadrul Protecției Copilului Suceava.
După această perioadă de formare, asistenții sociali din comunitățile pe care le reprezintă au datoria de a susține cursuri de educație parentală cu părinții din respectivele așezări rurale. În acest proiect, formatorii sunt sprijiniți cu logistică și materiale didactice de către reprezentanții Holt România. Proiectul se desfășoară în șase județe din țară, în 18 comunități rurale, și se încheie în luna august.
Educația parentală, un serviciu social
Supervizorul proiectului, Iuliana Zăgan, reprezentant Holt România, ne-a spus că activitățile propuse în cadrul proiectului pregătesc, responsabilizează și împuternicesc principalele entități din domeniul protecției, îngrijirii și educării copilului, respectiv familia și comunitatea locală. „Prin aceste cursuri de educație parentală, părinții sunt ajutați să-și îmbunătățească relația cu propriul copil. Se formează un grup suport de părinți, care oricând poate fi abordat de alți părinți care se confruntă cu o problemă în relația cu copiii lor. Asistenții sociali vor fi percepuți de părinții din comunitate altfel decât până acum. Părinții din comunitate vor putea să-și deschidă sufletul față de asistentul social, să împărtășească din necazurile lor, mai mult decât o făceau până acum, când solicitau de la primărie un ajutor material, și atât. Educația parentală este un serviciu social, de care trebuie să beneficieze toții părinții”, a mai completat Iuliana Zăgan.

Recomandări

Peste 80 de persoane vulnerabile îngrijite în centrele Mănăstirii Bogdănești au participat la activitatea „Punți către suflete”

30 de elevi au participat la Școala de vară „Educația Media”, organizată la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți

Ștefan Amarine, șeful de promoție al specializării Managementul Energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: „Pentru mine, a avea succes înseamnă a fi fericit”

Deputatul Emanuel Ungureanu a prezentat măsurile concrete și realiste propuse de USR pentru îmbunătățirea asistenței sociale din România

Educația pentru sustenabilitate în context european – experiență de învățare internațională în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

Ziua Porților Deschise la Mănăstirea Bogdănești. „Punți către suflete” aduce împreună comunitatea și persoanele vulnerabile