Au intrat în circulație „Trenurile Soarelui”. Sucevenii au din acest an o ofertă mai bogată de curse spre Litoral

CFR Călători a anunțat că, din noaptea de 12 spre 13 iunie, intră în circulație ”Trenurile Soarelui”, dedicate călătoriilor spre litoralul Mării Negre.

Turiștii vor avea la dispoziție din partea CFR Călători 60 de trenuri directe (30 dus/30 întors) până în noaptea de 6 spre 7 septembrie inclusiv.

Pentru suceveni, intră în circulație trenul sezonier Suceava – Mangalia, care circulă tur-retur, pe timp de noapte, așa cum a fost și în ultimii mulți ani.

Trenul de la Suceava la Mangalia este prevăzut cu vagoane de clasa I, clasa a II-a, vagon cușetă și vagon de dormit.

Trenul de la Suceava pleacă foarte devreme, în jurul orei 20.30, cu sosire la Constanța la ora 4.00 dimineață, respectiv la 5.30 în Mangalia.

Conform unui comunicat al CFR Călători, ”pe lângă aceste trenuri, pasagerii din întreaga țară au la dispoziție numeroase conexiuni din București, întrucât pe magistrala București Nord – Constanța trenurile circulă în regim cadențat, cu plecări distribuite pe tot parcursul zilei. Această frecvență ridicată oferă flexibilitate în alegerea orei de călătorie, iar durata călătoriei pe distanța București Nord – Constanța este una redusă, de aproximativ 2 ore pentru trenurile InterCity și 2 ore și 20 de minute pentru InterRegio, ceea ce face deplasarea către litoral mai rapidă și mai confortabilă”.

Din acest an, călătorii din Suceava, și din Moldova în general, au și alternative.

Astfel, din 28 iunie, trenul Ferotrafic TFI va circula zilnic, pe timp de zi, la ore convenabile pentru suceveni.

Trenul TFI Suceava – Constanța va pleca din Gara Burdujeni, dimineață, la ora 5.36, cu sosire în Constanța la ora 11.53, iar la retur, plecarea se va face din Constanța la ora 15.02, adică la o oră ideală după ce se face check-out-ul de la hotel.

Ora de sosire în Suceava la retur va fi 21.26.

Trenul privat va circula din data de 28 iunie și până pe 31 august inclusiv.

Recomandări

Tren de la Suceava la Constanța, în sezonul estival, la ore ideale pentru suceveni și călătorii din Moldova în general

Investitorul în primul tren privat de pe ruta Suceava – București, mulțumit de potențialul de creștere al numărului de călători