Operatorul feroviar privat Ferotrafic TFI, care a anunțat că va introduce un tren zilnic pe ruta Suceava – Constanța, pentru a oferi călătorilor din Suceava și din regiunea Moldovei o conexiune directă, rapidă și confortabilă către stațiunile de la Marea Neagră, la ore convenabile, a anunțat că a pus în vânzare biletele, pe site-ul Ferotrafic-TFI – ferotrafic.ro.
Trenul va circula începând de duminică, 28 iunie, iar biletele pot fi achiziționate cu până la 30 de zile în avans.
Compania oferă astfel posibilitatea călătorilor de a-și lua bilete din timp, pentru planificarea și siguranța călătoriei, însă va oferi în continuare și posibilitatea de cumpărare a biletelor din tren, fără suprataxă, în ziua călătoriei, evident în limita locurilor care vor fi disponibile.
Trenul TFI, Suceava – Constanța va pleca din Gara Burdujeni, dimineață, la ora 5.36, cu sosire în Constanța la ora 11.53, iar la retur, plecarea se va face din Constanța la ora 15.02, cu sosire în Suceava la 21.26.
Trenul are cel mai rapid parcurs, în regim de Intercity, cu un timp de parcurs de doar 6 ore și 17 minute de la Suceava la Constanța, pe fondul opririlor puține și al faptul că nu se pierde timp cu preluarea altor grupe de vagoane.
Trenul privat va circula din data de 28 iunie și până pe 31 august inclusiv.

Acest tren de zi, rapid, cu puține opriri, se dorește o alternativă pentru cei care nu vor să călătorească spre Litoralul Mării Negre pe timp de noapte și nu le convine să ajungă foarte devreme, respectiv să plece foarte târziu.
Trenul va fi tarifat la regim de InterRegio, în jur de 150 de lei de la Suceava la Constanța, la clasa a II-a.
Călătorii pot beneficia de toate reducerile în vigoare din România.
Mersul trenurilor Ferotrafic-TFI pe relația Suceava – Constanța și retur:
Tren 11758 Suceava – Constanța
Suceava pl. 05.36
Pașcani sos. 06.16, pl. 06.17
Roman sos. 06.44, pl. 06.45
Bacău sos. 07.13, pl. 07.14
Focșani sos. 08.31, pl. 08.32
Fetești sos. 11.03, pl. 11.04
Constanța sosire 11.53
Tren 11756 Constanța – Suceava
Constanța pl. 15.02
Fetești sos. 15.53, pl. 15.54
Focșani sos. 18.39, pl. 18.40
Bacău sos. 19.51, pl. 19.52
Roman sos. 20.22, pl. 20.23
Pașcani sos. 20.47, pl. 20.48
Suceava sos. 21.26







