Morții și răniții



Nu, nu este celebra înjurătură, ci doar constatarea a ceea ce se petrece cu echipele presupuse a fi cele mai breze din campionatul nostru mai mult decât hazliu, și care își numără „morții” și răniții din propriile bătături, după numai trei etape de campionat. Nu este conferință de presă, interviu, dezbatere prin studiourile TV în care oficialii cluburilor, și în primul rând antrenorii, să nu se plângă de oboseală fotbaliștilor. Repet: în campionat s-a jucat de trei ori, în cupele europene de câte patru, iar una din reprezentantele noastre acolo nici măcar n-a jucat în primul tur preliminar. E drept că a avut grijă să-și ia viteză după dubla din turul doi, dar asta n-a făcut-o să pară mai odihnită, dimpotrivă: în ultima etapă a făcut o repriză penibilă, apoi s-a prefăcut că joacă fotbal vreo 10-15 minute din a doua, după care a lovit-o oboseala, astfel că a plecat acasă cu un 2-2 de-a dreptul norocos. Bilanțul inutilizabililor crește de la un meci la altul, iar dintre cei răniți prea puțini se întorc rapid, astfel că la multe echipe e nevoie de noi achiziții. Paradoxal, cel mai serios afectat dintre toți, Țucudean, care a explicat pe înțelesul tuturor că inima nu-i genunchi, ca să-ți permiți să se agraveze, de câte ori intră, între intervenții chirurgicale pe cord, o face cu folos. Așa a fost și în ultima etapă, când abia intrat, a reușit să înscrie, readucând liniștea în propria-i echipă, astfel încât te întrebi dacă nu ar fi momentul ca în fiecare lot, pe lângă cei sub 21 de ani, să figureze și câte un… cardiac! Situația extremă pare a fi la FCSB, unde s-a găsit și vinovatul: preparatorul fizic, care între timp a și fost gonit. Partea ciudată e că și după plecarea ăluia fotbaliștii continuă să pice ca popicele, ultimul căzut la datorie fiind Man, care după 15 minute de joc are parte de două luni de odihnă! Eu zic că Becali ar face foarte bine să-i vândă la orice preț pe cei care încă au căutare, și să nu aștepte ofertele de 30 de milioane, că până să vină astea, vine SMURD-ul.



Recomandări

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Recepția lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea Râșca – Ctitoria lui Petru Rareș, readusă la strălucirea voievodală

Recepția lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea Râșca – Ctitoria lui Petru Rareș, readusă la strălucirea voievodală
Recepția lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea Râșca – Ctitoria lui Petru Rareș, readusă la strălucirea voievodală