Apreciere

Dumitru Mihalescul: „Zece școli din Suceava au primit bani pentru amenajarea de spații sanitare moderne”

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul
Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul salută, într-o declarație de presă, decizia guvernului Orban prin care s-a aprobat alocarea sumei de 31 de milioane de lei pentru construirea a peste 370 de grupuri sanitare în școlile care au toaletele necorespunzătoare.
Parlamentarul sucevean a arătat: „Guvernul PNL a transferat acum câteva zile către autoritățile locale suma de 31,269 milioane lei, din care 17 milioane lei pentru continuarea lucrărilor începute anul trecut și 14,269 milioane lei pentru demararea lucrărilor la grupuri sanitare noi. Pentru județul Suceava s-au alocat bani pentru continuarea lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități la unitățile de învățământ preuniversitar de stat care nu au fost realizate sau finalizate până la sfârșitul anului 2019. Vor beneficia următoarele unități de învățământ: Școala Gimnazială Nr. 2 și Școala Gimnazială Nr. 3 din comuna Marginea, Grădinița cu Program Normal – sat Broșteni, comuna Drăgușeni, Școala Primară Nr. 2 – sat Stamate, comuna Fântânele, Grădinița cu Program Normal Nr. 2 – sat Costișa, comuna Frătăuții Noi, Grădinița cu Program Normal Brașca, comuna Ilișești, Școala Primară „Ion Creangă” – sat Mitocași, comuna Mitocu Dragomirnei, Școala Primară Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei, Grădinița cu Program Normal – sat Bursuceni, comuna Verești, și Școala Primară Boureni, orașul Gura Humorului”.
Mihalescul: Consiliile locale și primarii să se mobilizeze cu toate forțele…
Deputatul liberal a mai arătat că, în condițiile în care guvernul și-a făcut datoria și a alocat banii necesari realizării investițiilor, crede că primarii nu mai pot invoca nici un fel de motive pentru a nu demara imediat lucrările de construire, și că banii vin la momentul oportun, adică la început de vacanță școlară, atunci când în școli se pot realiza lucrări.
„Îmi doresc cu toată puterea ca autoritățile locale din cele zece localități sucevene să facă lucrări trainice, nu lucrări de mântuială, cum s-au mai făcut prin alte localități ale țării. De asemenea, consiliile locale și primarii să se mobilizeze cu toate forțele ca să facă aceste investiții în următoarele 2-3 luni, căci de la toamnă copiii trebuie să găsească școlile renovate, curate și în condiții sanitare normale”, a încheiat Dumitru Mihalescul.

Recomandări

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava

Contract de șase milioane de lei pentru creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 6 Suceava

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER