Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 24 ian 2012 - Anul XVII, nr. 18 (4923)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Martor în "dosarul transferurilor": Am înregistrat la Rapid nişte contracte care au apărut de la DNA

Marţi, 24 Ianuarie 2012 (18:05:15)

Fostul director economic al FC Rapid, Viorel Cauc, a declarat, marţi, la Tribunalul Bucureşti, unde a fost audiat ca martor în dosarul transferurilor, că în cazul jucătorului Florin Bratu a înregistrat în contabilitate "două contracte apărute de la DNA", după ce procurorii au început ancheta.

"Prima rată din contract a fost de 350.000 de dolari. Ulterior, au mai apărut nişte contracte de la DNA, pe care le-am înregistrat în contabilitate, unul de un milion de dolari şi altul de 400.000 de dolari. Amândouă erau înregistrate pe firma Becali. Am înregistrat 1.400.000 de dolari la venit. Suma de transfer a jucătorului era de 1.750.000 de dolari", a declarat Cauc în faţa instanţei.

Fostul oficial al grupării giuleştene a mai precizat faptul că declaraţia sa dată în timpul urmăririi penale, inclusă în dosar, nu a fost scrisă de el, dar a fost semnată de el, aceasta fiind explicaţia mai multor neconcordanţe legate de sumele de transfer în cazul Bratu. El a precizat că acţionarul majoritar George Copos nu a semnat niciun act la Rapid legat de transferuri. "Arăt că declaraţia dată la DNA, la fila 12, volumul 18 din dosar, nu a fost scrisă de mine, însă a fost semnată de mine. Arăt de asemenea că inculpatul Gheorghe Copos nu a semnat niciodată un act contabil şi nici nu mi-a dat vreodată o dispoziţie pe linie de serviciu", a mai spus Cauc.

Declaraţiile preşedintelui grupării Tractorul Braşov, Paul Enache, în calitate de martor în dosar, nu au mai putut fi consemnate, întrucât el a precizat faptul că s-a constituit parte civilă. Enache, ca reprezentant al clubului braşovean, solicită de la clubul Rapid diferenţa taxei de solidaritate, care să fie calculată nu la suma de 650.000 de dolari, cât s-a anunţat iniţial că e valoarea contractului transferului jucătorului Florin Bratu la Galatasaray, ci la suma de 2.750.000 de dolari, cât ştie el că ar fi fost în realitate. Enache a precizat că a primit de la clubul turc o taxă de solidaritate calculată pentru un contract în valoare de 650.000 de dolari, dar că a aflat ulterior din presă că suma reală a transferului ar fi fost de 2.750.000 de dolari.

Conform reglementărilor internaţionale, clubul turc ar fi trebuit să plătească un procent de cinci la sută din valoarea contractului către grupările la care activase jucătorul înainte de a fi transferat la Rapid, ca indemnizaţie de formare a fotbalistului.

Cum Paul Enache nu cunoştea exact reglementările în vigoare, s-a obligat ca până la următorul termen să se documenteze în ceea ce priveşte provenienţa sumei pe care o solicită.

La termenul de marţi, la Tribunalul Bucureşti au fost prezenţi Victor Becali, George Copos, Cristian Borcea şi Gheorghe Popescu. Inculpatul Gheorghe Neţoiu a fost amendat de către instanţă cu suma de 3.000 de lei pentru lipsa nejustificată la mai multe termene.

Următorul termen în dosar a fost stabilit pentru 21 februarie, ora 12.00.

Conform DNA, Gheorghe Popescu, angajat la acea dată la fimra Becali Sport, alături de inculpaţii Copos Gheorghe şi Becali Ioan, ar fi contribuit la falsificarea sumei de transfer în cazul lui Bratu Florin, încasând aproximativ1.600.000 de dolari din valoarea totală de 2.750.000 de dolari a transferului, sub forma de împrumut şi în numele firmei Becali Sport.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu, Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999 - 2005. Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca - realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire - de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea - de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB.Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea - de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la F.C. Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean - din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa - de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Martor în "dosarul transferurilor": Am înregistrat la Rapid nişte contracte care au apărut de la DNA.
 Vizualizări articol: 473 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Martor în "dosarul transferurilor": Am înregistrat la Rapid nişte contracte care au apărut de la DNA0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei