Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 9 feb 2011 - Anul XVI, nr. 32 (4630)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

DNA: 30 de persoane, reţinute în cazul de corupţie de la vămile din vestul ţării

Miercuri, 9 Februarie 2011 (13:56:55)

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) informează că a reţinut 30 de poliţişti şi vameşi de la punctele de graniţă din vestul ţării, alte cinci persoane fiind cercetate în stare de libertate.

Printre cei reţinuţi sunt ofiţerii de poliţie de la PTF Moraviţa Cătălin Tănase - şef şef de tură şi Radu Feleac.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de 35 de persoane între care ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră, lucrători vamali la Punctul de trecere a frontierei (PTF) Moraviţa, Sectorul Poliţiei de Frontieră (SPF) Deta, PTF Foeni din cadrul SPF Cruceni, toate structurile aparţinând Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Timiş şi faţă de persoane suspectate de trafic de ţigări după cum urmează: doi ofiţeri de poliţie la P.T.F. Moraviţa: TĂNASE CĂTĂLIN TEODOR (şef de tură), FELECAN RADU CĂTĂLIN, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat; 19 agenţi de poliţie la P.T.F. Moraviţa: ANTONI DĂNUŢ, APOSTOL DARIUS, ARDELEAN FLORENTIN CLAUDIU, BĂNUŢ PETRIŞOR BOGDAN, MATEŞ CIPRIAN - MARIUS, PETCOV STOIAN, PORAV CIPRIAN IONUŢ, TOCACIU FRANCISC, MARINCU RĂZVAN, CHEVEREŞAN OLIWER, COJOCARU VASILE, BĂRBOSU OVIDIU MARIAN, TĂNASE VASILE, MANCIU MARIUS, ALEXOAEI ILIE, BÂRJOVANU IOAN, BILIUZ VALENTIN SORIN, BUDRIŞ CORNEL FLORIN, BUTTA LIVIU DĂNUŢ, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat; agent de poliţie şi şef al Postului de Poliţie Moraviţa CARAMATRAC ION - ALIN, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat; agent de poliţie S.P.F. Deta ŞUTEA MIHAI ADRIAN, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat; comisar de poliţie POPA IOAN – CORNEL (şef de tură) la P.T.F. Foeni în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat, doi agenţi de poliţie: ŢĂPÎRDEA ANDREI, MOALEŞ CONSTANTIN, la P.T.F. Foeni, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat; patru lucrători vamali la Biroul Vamal Moraviţa CHIRCULESCU SORIN-HOREA, UIUIU CLAUDIU-ADRIAN, STOIAN VELIMIR, BRAGA CRISTIAN-GRIGORE, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, la nivelul P.T.F. Moraviţa şi P.T.F Foeni din cadrul I.J.P.F. Timiş, în contextul existenţei unui grup infracţional organizat, ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră împreună cu lucrători vamali au acţionat în vederea strângerii de sume de bani sub formă de mită, în schimbul nedenunţării şi neconstatării unor infracţiuni sau contravenţii comise de persoane care traficau ţigări sau alcool provenite din Serbia, la trecerea frontierei de stat a României.

Alegerea momentului favorabil pentru declanşarea activităţilor infracţionale şi stabilirea duratei de derulare a acestora se făcea numai după ce şeful de tură al lucrătorilor vamali şi şeful de tură al poliţiştilor de frontieră luau legătura cu ceilalţi membri ai grupului infracţional şi primeau confirmarea că întreaga zonă este supravegheată, astfel încât orice fel de controale făcute de instituţiile statului ar fi fost semnalate.

Sub coordonarea superiorilor, după introducerea ilegală a mărfii, unii dintre poliţiştii de frontieră au înlesnit introducerea ţigărilor în ţară şi au întreprins acţiuni de protejare a transporturilor de marfă ale traficanţilor pe traseul de deplasare până la locurile de depozitare a mărfii.

Prin modul de operare utilizat de membrii grupării criminale era stabilit ca, într-o primă etapă, banii şi foloasele remise de traficanţi sub formă de mită să fie colectate de către lucrătorii vamali, de cele mai multe ori, în tonetele acestora amplasate pe sensul de intrare în ţară. Acestea erau împărţite, în mod egal, de regulă, la sfârşitul programului de lucru, între şeful de tură al vameşilor şi şeful de tură al poliţiştilor. Ulterior, aceştia din urmă împărţeau banii lucrătorilor vamali şi poliţiştilor de frontieră.

Pentru a evita riscul descoperirii activităţii infracţionale cu ajutorul camerelor de vederi amplasate în perimetrul tonetelor de pe pistele de intrare şi ieşire din ţară, în situaţia în care exista bănuiala unui transport de marfă mai substanţial, lucrătorii vamali şi poliţiştii nu mai efectuau controlul autovehicul ci, în virtutea experienţei profesionale, apreciau cantitatea de ţigări care ar fi putut fi depozitată în respectivul autoturism şi, uzând de poziţia de forţă conferită de atribuţiile de serviciu, impuneau mituitorului să remită o sumă de bani estimată în raport de cantitatea de marfă apreciată a fi depozitată în respectivul autovehicul.

Din probele administrate până în prezent au rezultat următoarele aspecte privind activitatea infracţională a inculpaţilor: pentru a trece frontiera cu un bax de ţigări, traficanţii dădeau 50 de euro, iar pentru un cartuş de ţigări 1 euro, astfel încât o singură persoană ajungea să înmâneze lucrătorului vamal şi sume de 750 euro.

În mod similar, la P.T.F. Foeni, gruparea infracţională constituită acţiona pe acelaşi tipic pentru a înlesni pătrunderea în mod ilegal pe teritoriul României a unor produse precum ţigări şi alcool.

Celor 30 de inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 9 februarie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea a 30 de inculpaţi pe o perioadă de 24 de ore, la aceeaşi dată urmând să fie prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Faţă de următorii învinuiţi procurorii au dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile: DUDUMAN DUMITRU LUCIAN, DARIE IOAN MARIAN - agenţi de poliţie S.P.F. Deta, VERDEŢ D. GHEORGHE - lucrător vamal la Biroul Vamal Moraviţa şi TURLEA EMIL, BRATOSIN DUMITRU-IRIN, persoane suspectate de trafic de ţigări.

Facem precizarea că, în cadrul aceluiaşi dosar penal, procurorii efectuează acte de urmărire penală faţă de mai multe persoane, lucrători de poliţie de frontieră, controlori vamali şi alte persoane implicate în traficul ilegal cu ţigări.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI - Direcţia Generală Anticorupţie, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei de Române, Jandarmeria Română.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului DNA: 30 de persoane, reţinute în cazul de corupţie de la vămile din vestul ţării.
 Vizualizări articol: 629 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
DNA: 30 de persoane, reţinute în cazul de corupţie de la vămile din vestul ţării0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei