Ion DRĂGUŞANUL

Oricât ne-am strădui noi, nici Europa, nici comisarii ei, mult mai duri decât foştii comisari sovietici, nu vor să descifreze în noi mândra stirpe daco-romană, care râvneşte după europenism precum maidanezul după o mângâiere omenească. Dimpotrivă, Europa tot pune biciul pe noi, înrobindu-ne cale de generaţii sau strivindu-ne sub călcâie monopoliste, de parcă nu ar avea nevoie şi de noi, românii, ci doar de teritoriile pe care nu prea pricep de ce locuim, dacă tot nu durăm pe ele, de atât amar de istorie, mai nimic.

N-aş vrea să se creadă că eu sunt supărat pe Europa, pe mine mă revoltă doar Adolf Hitler, arhitectul Europei de astăzi, prin intermediul teoreticianului hitlerist Otto Strasser, Hitler fiind, în fond, cel care ne-a ursit nouă viitorul acesta din ce în ce mai neguros şi mai împuţinat.

„Chiar dacă vom pierde războiul – îi spunea Joseph Goebbels diplomatului italian Roberto Farincacci, în 1944 – experienţa noastră nu va fi în zadar. Lumea merge spre socialism, abandonând definitiv plutocraţia, bisericile şi regii. Este vorba de crearea unei noi ordini europene.

Acţiunea noastră are în vedere reforme sociale: suprimarea, pe cale paşnică, a vechilor clase conducătoare, instruirea şi educarea civică a clasei muncitoare. Cu toate astea, noi ne distingem radical de Internaţionala a III-a şi de obiectivele ei, deoarece ne opunem internaţionalismului distrugător, urmărind să punem în valoare caracterele naţionale ale fiecărui popor.

Oare cum am putea face să suprimăm frontierele naţionale, păstrând, în acelaşi timp, tradiţiile, cultura şi arta popoarelor europene, care se deosebesc atât de profund? Misiunea noastră este de a realiza o uniune a Europei într-un organism supranaţional unic, în ciuda suprimării frontierelor vamale, deoarece unitatea politică a Europei nu poate fi decât rezultanta uniunii sale economice.

Bineînţeles că va trebui exercitat un control superior asupra economiilor naţionale, dar el nu va avea alt scop decât evitarea concurenţei sterile şi a supraproducţiei.

În continuare, vom avea organisme politice pe o bază federală. Se pot prevedea, deja, şapte federaţii politice: 1. Peninsula Iberică; 2. Franţa şi Belgia; 3. Germania, Danemarca, Polonia, Statele Baltice, Slovacia, Boemia, Moravia şi Elveţia; 4. Italia, Croaţia, Serbia, Albania şi Grecia; 5. Insulele Britanice; 6. Suedia, Norvegia, Finlanda şi Islanda; 7. Ungaria, România, Bulgaria, Ucraina, Crimeea şi Bielorusia.

Aceste şapte federaţii se vor uni, mai târziu, în trei subfederaţii: 1. Peninsula Iberică, Franţa, Belgia, Italia, Grecia şi Anglia; 2. Germania şi Scandinavia; 3. Balcanii orientali.

Atunci când continentul va ajunge la această etapă, autonomiile locale fiind, în continuare, menţinute şi atunci când se va întocmi un plan comun de cooperare în Africa, unirea politică a Europei va fi, practic, dobândită”.

În linii mari, strategia hitleristă de unificare europeană deja a fost pusă în practică, României şi Bulgariei revenindu-le, în ambele etape, rolul de „mahala” europeană, în care vor fi incluse, dacă se vor închina Înaltei Porţi Europene, şi Ucraina, şi Bielorusia. Pentru a păstra „tradiţiile, cultura şi arta popoarelor europene”, se alocă fonduri berechet, „fapte stilistice” de genul „ia cârnatul, afumatul, haida dâra, dârî da!” fiind rapid şi din belşug finanţate.

„Unitatea politică a Europei nu poate fi decât rezultanta uniunii sale economice”, aşa că s-au „unificat”, printr-o adevărată secularizare europeană, băncile, petrolul, gazul, energia electrică şi toate celelalte resurse româneşti, devenite, deja, resurse europene. Numai noi, românii, fir-ai să fii tu, Adolf Hitler!, nu suntem consideraţi şi pace o resursă europeană. Şi nici nu suntem, câtă vreme clasa politică a românilor rămâne una de borfaşi, aşa cum a şi fost întotdeauna, bieţii poporeni scrâşnind melodic, pe la 1885: „Nu mi-i ciudă pe străini, / Cât pe pământeni haini, / Căci ei singuri îşi sugrumă / A lor ţară, a lor mumă!”.

Cumplit mă enervează Adolf Hitler, bestia, monstrul apocaliptic, deşi ştiu că Adolf Hitler nu ar putea risipi, şi acum, cenuşile nocive peste români, fără complicitatea clasei noastre politice. Dar, ca daco-romani şi, pe deasupra, bucovineni cu bundă de dihor, suman, traistă, cuşmă şi lumină pascală, nu avem voie să ne supărăm pe Iliescu, Constantinescu, Iliescu, Băsescu şi pe toţi ai lor, pentru că de la ei moştenim noi fala daco-romană de înţelepţi ai capului ce se pleacă, preferând fuga ruşinoasă şi frăţia cu dracul, în toate clipitele istoriei.

Halal să ne fie!