Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 5 dec 2012 - Anul XVII, nr. 285 (5190)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

În ianuarie

Postul de preşedinte director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, scos la concurs

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Concurs la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava pentru postul de preşedinte director general al instituţiei. Concursul este organizat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) Bucureşti şi va avea loc în perioada 23-25 ianuarie, la sediul CNAS, în Sala de Consiliu. Potrivit unui comunicat de presă remis ieri de Casa de Asigurări de Sănătate Suceava, dosarul de înscriere la concurs se va depune la CNAS, termenul limită de depunere a documentaţiei fiind 18 decembrie (inclusiv), ora 17.00.

Concursul va consta într-o probă scrisă ce se va desfăşura în data de 23 ianuarie, începând cu ora 10.00, şi un interviu ce va fi susţinut în data de 25 ianuarie, începând cu ora 10.00.

Proba scrisă se va susţine din bibliografia care se regăseşte afişată la sediul CAS Suceava, pe site-ul CNAS - www.cnas.roşi pe site-ul CAS Suceava - www.cassv.ro.

Interviul se va desfăşura conform planului de interviu şi va fi structurat pe baza unui plan de management pentru atingerea obiectivelor prin execuţia indicatorilor de performanţă cuprinşi în contractul de management, prezentat de candidaţi, conform Metodologiei aprobate prin Ordinul preşedintelui CNAS nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Planul de management va fi elaborat pentru un an bugetar şi va fi adaptat sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Planul de management, în formă scrisă, va fi depus odată cu dosarul de înscriere la concurs.

 

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească participanţii la concurs

Participanţii la concurs trebuie să dovedească „capacitate de exerciţiu deplină”, să demonstreze că sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei şi că nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals sau a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care le-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. Alte condiţii impuse apiranţilor la funcţia de şef al CAS Suceava sunt: nu au fost sancţionaţi pentru încălcarea dispoziţiilor legale în domeniul fiscal, au cetăţenie română şi domiciliul în România, au calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Participanţii la concurs mai sunt obligaţi să îndeplinească condiţiile de studii şi vechime potrivit cerinţelor postului, respectiv studii superioare de lungă durată, dovedite cu diplomă de licenţă, pregătire complementară/managerială în domeniul de activitate sau în sistemul de sănătate, şi anume cursuri de perfecţionare/specializări/competenţe/masterat/doctorat, vechime în specialitate de minimum cinci ani şi activitate desfăşurată în management de minimum trei ani.

Dosarele de înscriere se depun la CNAS – Cabinet Preşedinte, documentele care trebuie să se regăsească în dosar fiind afişate la sediul CAS Suceava şi pe site-urile CNAS şi CAS Suceava.

 

Funcţia de şef la CAS Suceava, deţinută în momentul de faţă cu delegaţie

Condiţiile pe care, obligatoriu, le va îndeplini persoana care va promova concursul pentru ocuparea postului de preşedinte-director general în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Suceava sunt prevăzute în Metodologia privind organizarea concursului pentru ocuparea postului de director general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a posturilor de preşedinţi-directori generali ai Caselor de asigurări de sănătate, în vederea îndeplinirii indicatorilor de performanţă, încheierea contractelor de management şi evaluarea activităţii acestora, aprobată prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, art. 5 si art. 6.

Informaţii suplimentare privind condiţiile de participare la concurs, actele necesare înscrierii şi bibliografia de concurs se pot obţine de la sediul CNAS sau CAS Suceava, de pe paginile de internet ale CNAS şi CAS Suceava, precum şi de la Direcţia Resurse Umane, Salarizare şi Evaluare Personal a CNAS, telefon 0372 309 240.

În momentul de faţă, postul de preşedinte director general CAS Suceava este ocupat de Oana Elena Picioc, care a fost numită în funcţie în data de 18 iunie, cu delegaţie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Postul de preşedinte director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, scos la concurs.
 Vizualizări articol: 967 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Postul de preşedinte director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, scos la concurs0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei