Semnal

Mihalescul: Pregătirile pentru noul an școlar trebuie făcute acum, nu la toamnă!

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul
Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul

Deputatul PNL Dumitru Mihalescul atrage atenția, într-o declarație de presă, că timpul se scurge în defavoarea autorităților locale, care, pe parcursul vacanței de vară, trebuie să se asigure că școlile și grădinițele vor avea toate condițiile pentru a primi copiii la toamnă, dacă situația epidemiologică va permite reluarea cursurilor la clasă.
Dumitru Mihalescul a arătat: „Nu știm cu ce provocări ne vom confrunta la toamnă, însă este esențial să fim pregătiți pentru orice variantă. Nu poți să nu constați că, în România, unii primari liberali s-au îngrijit permanent ca spațiile școlare să fie îngrijite, modernizate și pregătite pentru întoarcerea elevilor în clase de la toamnă. Din păcate, știm cu toții foarte bine că există prea multe situații în care autoritățile locale s-au culcat pe o ureche, mai ales după suspendarea cursurilor în primăvară și continuă să considere că virusul care a întors lumea pe dos este doar o glumă. Este deosebit de important să trezim la realitate toate autoritățile locale, atât din județul Suceava, cât și din țară, astfel încât, acum, în vacanța de vară, să ia toate măsurile necesare pentru a pregăti o eventuală întoarcere la școală a copiilor”.
Mihalescul: „Guvernul Orban își face datoria de a ajuta financiar toate administrațiile locale”
Parlamentarul liberal a mai arătat că pregătirile ar trebui să aibă în vedere și situația în care școala se va face online și că, chiar dacă România trece printr-o perioadă economică extrem de grea, banii pentru investiții în școli sunt asigurați de Guvern. Deputatul Mihalescul a mai afirmat că nu este primărie în țară care să fi cerut bani de la Guvern pentru școli sau spitale și să nu fi primit, și că este important ca acești bani să ajungă rapid în investiții în școli, în modernizarea spațiilor de igienă comună, în sisteme pentru dezinfectanți și în tot ceea ce este necesar pentru a proteja sănătatea copiilor și a dascălilor.
„Ar fi culmea ca primăriile să aștepte să vină Ludovic Orban să dea cu mătura prin școli, să văruiască pereții sau să monteze robinete la toalete. Guvernul Orban își face datoria de a ajuta financiar toate administrațiile locale, iar acestea au obligația să pună la dispoziția cetățenilor servicii publice de calitate!”, a încheiat deputatul PNL Dumitru Mihalescul.

Recomandări

Primarul din Liteni anunță că noul Centru Cultural al orașului, cu o sală de 400 de locuri, va fi finalizat în această toamnă

Primarul Tomiță Onsii spune că noul Centru Cultural din Liteni va fi finalizat în această toamnă
Primarul Tomiță Onsii spune că noul Centru Cultural din Liteni va fi finalizat în această toamnă

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Lucrările la creșa modernă, de 110 locuri, care va fi dată în folosință în toamnă în Burdujeni, recepționate de premierul Ilie Bolojan