Palmares excelent pentru elevii Școlii Nr. 3 Suceava la competițiile din acest an școlar

La finalul anului școlar, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava a realizat un bilanț al elevilor care s-au remarcat la olimpiadele și concursurile școlare desfășurate la nivel județean, interjudețean, național și internațional.

Palmaresul este unul bogat, cu „rezultate deosebite care confirmă preocuparea constantă pentru performanță și excelență în educație”, potrivit reprezentanților instituției.

În urma centralizării rezultatelor, au fost decernate cel puțin 117 distincții obținute de elevii școlii, dintre care: 29 Premii I, 25 Premii II, 17 Premii III, 46 Mențiuni și Mențiuni speciale.

O performanță deosebită a fost înregistrată la Olimpiada Națională de Matematică, unde elevul Iluc Darius Emilian a obținut Mențiune de Onoare la etapa națională, confirmând nivelul ridicat al pregătirii elevilor școlii.

Cele mai multe rezultate au fost înregistrate la:

  • Educație religioasă – 18 distincții,
  • Matematică – 20 distincții,
  • Educație plastică – 9 distincții,
  • Limba engleză – 14 distincții.

„Rezultatele obținute reflectă profesionalismul și implicarea cadrelor didactice, precum și efortul susținut al elevilor și al familiilor acestora.

Adresăm felicitări tuturor elevilor premiați și profesorilor coordonatori pentru rezultatele obținute și pentru contribuția la consolidarea prestigiului instituției în comunitatea locală și în mediul educațional”, au transmis reprezentanții școlii.

Recomandări

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a premiat 115 elevi cu rezultate foarte bune la evaluarea națională și bacalaureat

Ștefan Amarine, șeful de promoție al specializării Managementul Energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: „Pentru mine, a avea succes înseamnă a fi fericit”

Primarul Vasile Iliuț a anunțat că două microbuze electrice au ajuns la Vicovu de Sus pentru elevii școlilor din Laura și Plai

Primăria Vatra Moldoviței finalizează un proiect prin care școala din Paltinu, veche de aproape un secol, va fi redeschisă, complet modernizată, la începutul noului an școlar

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiul special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiu special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania