Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 30 iun 2009 - Anul XIV, nr. 150 (4136)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Acordul de împrumut cu CE, în valoare de 5 miliarde euro, ratificat de Guvern

Marţi, 30 Iunie 2009 (17:24:24)

Acordul de împrumut în valoare de cinci miliarde euro încheiat între România şi Comisia Europeană (CE) a fost ratificat, marţi, de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă.

Conform înţelegerii, România va primi în acest an de la Comisia Europeană o tranşă de 2,5 miliarde de euro, pentru ca anul viitor să primească o sumă similară, de 2,35 miliarde de euro. Ultima tranşă, de 150 de milioane de euro, va intra în trezoreria statului în trimestrul al doilea din 2011. Toate aceste peraţiuni sunt condiţionate de respectarea unor angajamente de politică fiscal-bugetară.

Prima tranşă, în valoare de 1,5 miliarde de euro, este estimată să ajungă la trezoreria statului până la finele lunii iulie, urmând ca cea de-a doua, de un miliard de euro, să fie disponibilă, în funcţie de îndeplinirea criteriilor, până la finele anului.

Potrivit memorandumului, deblocarea primei tranşe este condiţionată de intrarea în vigoare a Acordului de Împrumut şi a Memorandumului de Înţelegere.

Pentru deblocarea celei de-a doua tranşe, Guvernul trebuie, printre altele, să trimită spre aprobare în Parlament bugetul propus pentru 2010, bazat pe un cadru bugetar pe termen mediu (2010-2012), care să prevadă ţintirea unui deficit bugetar de 4,1% din PIB conform standardelor ESA 95 (3,6% din PIB potrivit metodologiei cash).

De asemenea, Guvernul va trebui să realizeze un progres semnificativ în ceea ce priveşte legea responsabilităţii fiscale, care include introducerea unui cadru bugetar pe termen mediu, stabilirea anumitor limite asupra bugetelor suplimentare care cresc valoarea totală a cheltuielilor, şi înfiinţarea unui consiliu fiscal independent, care să asigure prognoze macroeconomice şi de venituri independente pentru pregătirea bugetului.

Totodată, Guvernul trebuie să adopte până la finele lunii octombrie legea unică a salarizării, prin care să elimine majoritatea bonusurilor sau să le includă în salariul de bază, dar şi să finalizeze proiectul privind modificarea legii pensiilor, prin care să se treacă gradual la indexarea pensiilor publice cu preţurile de consum, de la indexarea acestora cu creşterea salariilor.

A treia tranşă, în valoare de 1,15 miliarde de euro, va fi pusă la dispoziţie în al doilea trimestru al anului următor, şi este condiţionată, printre altele, de atingerea ţintei de deficit bugetar de 4,6% din PIB pentru 2009, de îndeplinirea obiectivului de reducere a cheltuielilor cu personalul, asigurându-se cel puţin o îngheţare nominală comparativ cu nivelul din 2008, dar şi de adoptarea de către Parlament a bugetului pe 2010, bazat pe un cadru bugetar pe termen mediu.

În ceea ce priveşte reforma fiscală, deblocarea celei de-a treia tranşe va fi condiţionată de adoptarea de către Parlament a legii responsabilităţii fiscale, consiliul fiscal trebuind să fie operaţional în totalitate pentru pregătirea bugetului pe 2011. O altă condiţie este aprobarea de către Parlament a amendamentelor aduse legii pensiilor până la 31 martie 2010, dar şi aprobarea amendamentelor la legea falimentului.

A patra parte a împrumutului, de 1,2 miliarde de euro, va fi transferată în ultimul trimestru al anului următor, fiind condiţionată în principal de progresul realizat în atingerea ţintei de deficit bugetar pe 2010, de 3,6% din PIB, de asigurarea operabilităţii totale a consiliului fiscal şi de progres în implementarea reformelor sistemului public de salarizare. Totodată, legislaţia revizuită care include recomandările CE/FMI/BM vor trebui să fi intrat în vigoare din iulie 2010.

Referitor la reformele structurale, Guvernul va trebui, printre altele, să se asigure că reformele planificate în sistemul de control al muncii la negru sunt implementate în totalitate.

Cea de-a cincea tranşă, ultima din împrumutul de la Comisia Europeană, de 150 de milioane de euro, va fi trimisă în trimestrul al doilea din 2011 dacă vor fi atinse obiective principale, cum ar fi încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 3,6% din PIB şi încadrarea în nivelul maxim al cheltuielilor de personal stabilit pentru 2010.

De la începutul anului, Guvernul a implementat mai multe măsuri incluse în memorandum, printre care se numără îngheţarea salariilor până la sfârşitul anului, blocarea angajărilor în sectorul public, eliminarea mai multor sporuri de care beneficiau angajaţii bugetari, reducerea cheltuielilor publice pentru bunuri şi servicii, precum şi reducerea şi/sau comasarea unor taxe şi tarife parafiscale.

Legea unică de salarizare şi legea pensiilor sunt în prezent în procesul de elaborare şi trebuie adoptate în acest an.

Multe dintre prevederile acordului sunt similare cu cele cuprinse în documentele semnate cu Fondul Monetar Internaţional.

Autorităţile române au încheiat, în martie, un acord pentru un program de finanţare externă coordonat de FMI şi susţinut financiar de Fond (13 miliarde euro), UE (cinci miliarde euro), Banca Mondială (un miliard de euro), Banca Europeană pentru Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (un miliard de euro).

Acordul a fost aprobat, la începutul lunii mai, de Consiliul Executiv al FMI. Prima tranşă a finanţării, de cinci miliarde euro, a fost disponibilă imediat şi a intrat la rezervele BNR.

Printr-o altă ordonanţă de urgenţă, Executivul a ratificat şi acordul de finanţare între România şi Banca Europeană de Investiţii referitor la proiectul privind infrastructura municipală în domeniul protecţiei mediului Faza B semnat la Bucureşti 30 octombrie 2008 şi Luxemburg 10 noiembrie 2008.

"Beneficiarii finali ai împrumutului sunt municipiul Galaţi pentru suma de 18 milioane de euro, municipiile Reşiţa, Caransebeş, precum şi oraşele Anina, Băile Herculane, Bocşa, Moldova Nouă pentru suma de 13 milioane de euro", a precizat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Acordul de împrumut cu CE, în valoare de 5 miliarde euro, ratificat de Guvern.
 Vizualizări articol: 419 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Acordul de împrumut cu CE, în valoare de 5 miliarde euro, ratificat de Guvern0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei