Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Puiu Haşotti, apreciază, referindu-se la Partidul Democrat care se va comasa prin absorbţie cu PLD, că este o premieră faptul că un partid care a câştigat alegerile dispare de pe scena politică de bună voie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Puiu Haşotti a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Constanţa, că asistăm la premieră istorică pentru că un partid politic care a câştigat alegerile dispare de pe scena politică de bună voie. "Sunt nişte bizarerii incredibile, nişte premiere mondiale. Este vorba despre o fuziune prin absorbţie în care cele două partide dispar. O altă premieră: un partid cu două doctrine. O astfel de struţo-cămilă numai Valeriu Stoica putea născoci", a comentat Haşotti.
Vicepreşedintele PNL afirmă că formarea PD-L va avea loc în două etape - comasarea prin absorbţie şi apoi schimbarea denumirii în PD-L astfel încât democraţii din Parlament şi consilierii locali să nu-şi piardă funcţiile.
"În prima etapă, va fi comasarea prin absorbţie a PLD în PD, şi într-o fază ulterioară, Partidul Democrat, consecvent cum îl ştim şi cu principiile, şi cu denumirea, şi cu simbolul electoral, şi cu imnul, îşi va schimba denumirea în PD-L. Se va petrece aşa şi nu altfel pentru ca posturile deţinute în Parlament şi eventual consilierii din întreaga ţară să nu îşi piardă funcţiile şi mandatele", a declarat Puiu Haşotti.