Drept la replică

Precizări

Referitor la articolul „Clasa Corigenților lui Nebunescu” din 31.01.2007, aș dori să completez următoarele:
Declarațiile apărute în care susțin că „Elevii care au luat note de trecere la teza de matematică fac meditații, iar elevii susțin că cei care merg la ore în particular cunosc subiectele de la examinare și sunt favorizați” nu se referă punctul la obiectul matematică și la situația d-lui profesor Nebunescu, ci reprezintă o temă vehiculată de unii elevi din școală. Declarația a fost făcută într-un context mai lung și nu strict în situația prezentată în articol. În privința declarației „nu doar la matematică sunt astfel de semnale. La fel se întâmplă și la chimie, la limba română și la fizică și le-am spus lucrul acesta și colegilor mei”, ea a fost eronat redată deoarece se referea la o situație existentă în anii anteriori și care în mare parte a fost rezolvată, deci nu se mai pune problema unui astfel de afirmații în momentul de față.
Director, Prof. Lungu Lucian
Colegiul Național „Spiru Haret” Suceava

Recomandări

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”