Avem și primele echipe eliminate, iar una din ele este o echipă europeană, întâmplător (sau poate nu) cea care ne-a eliminat pe noi. Așadar, Turcia nu reușește nici măcar să o bage în ațe, vreme de vreo 200 de minute, incluzând toate prelungirile posibile. Creativitate spre zero, inteligență tactică spre zero. Prima ține de profilul jucătorilor, unii mult prea lăudați, a doua de italianul Montella, și el dezamăgitor tocmai când trebuia să ofere măsura priceperii sale. Turcii au început practic de la 0-1 cu Paraguay, dar asta e o scuză meschină, căci așa ceva nu e un dat, dar apoi s-au trezit cu om în plus o repriză întreagă în urma eliminării lui Almiron, pe motiv de ”mâna la gură”, noua regulă de hipercorectitudine fotbalistică. Nu mai poate omul să caște pe teren, că e penalizat dacă duce manierat mânala gură! Glumesc, nu e chiar așa, și poate că nu e chiar rea regula asta, a fost mult până a apărut prima victimă, de-acum fotbaliștii fie își vor uita de insulte de la mână pân’ la gură, fie vor trece pe modul ventriloc. În schimb, alte modificări sunt cât se poate de binevenite. Aia cu numărarea secundelor la repuneri, inspirată poate de la minifotbal, este salutară pentru sănătatea mentală a jocului. Pierderea posesiei e o pedeapsă suficientă pentru a te lecui de trageri de timp care întind la maximum nervii echipei adverse. La fel cu trântirea pe gazon, prevederea cu un minut petrecut afară ne scutește de tăvălirile alea jalnice. Am și văzut arbitrii care nu opresc jocul nici pentru câteva secunde, astfel că epuizații se culeg repede de pe jos. Ba chiar la acest Turcia – Paraguay arbitrul nu l-a băgat în seamă pe portarul sud-american, forțându-l să treacă la muncă. Nici cealaltă echipă care ne-a scos naționala de pe șine nu se simte prea bine, Bosnia & Herțegovina având un punct după două meciuri, dar perspectiva unui joc cu Qatar, cu calificarea pe masă. Un egal le-ar trimite pe amândouă acasă.
În fine, Montella cred că are soarta pecetluită, dacă nu cumva va renunța singur, însă măcar termină Mondialul pe bancă, spre deosebire de selecționerul tunisian, înlocuit aiurea după primul meci, căci înlocuitorul adus în grabă n-a izbutit nici măcar să piardă onorabil în al doilea, cu Japonia. De altfel, Tunisia este de departe cea mai slabă națională africană, îmi propun pentru data viitoare o privire mai atentă asupra echipelor de pe continentul negru și de pe cel asiatic.